Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a comunicat că până în 31 mai se depun cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru poliţele de asigurare încheiate cu societăţile de asigurare-reasigurare pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2012 şi pentru care s-a plătit contravaloarea acestora.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare beneficiarilor, conform H.G. nr. 756/2010, cu modificările şi completările ulterioare, care reprezintă o cotă procentuală din costul primelor de asigurare plătite de către producătorii agricoli, din care:
– 70% pentru poliţele care prevăd acoperirea pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale;
– 50% pentru poliţele care prevăd acoperirea pierderilor cauzate de fenomenele meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale, precum şi a altor pierderi cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile şi/sau a pierderilor cauzate de boli ale animalelor ori ale plantelor sau de infestări parazitare.
Beneficiarii ajutorului de stat sunt întreprinderile mici şi mijlocii care desfăşoară activitate în domeniul producţiei agricole primare, care completează şi depun cererea de solicitare la Centrul Judeţean al APIA pe raza căruia este situată exploataţia agricolă pentru care se solicită ajutorul de stat – plata primelor de asigurare sau unde a fost depusă cererea unică de plată pe suprafaţă.