6.830 de tichete valorice au fost distribuite de AFM în cadrul Programului „Rabla 2013”

download (3)Potrivit unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), până în prezent, a distribuit un număr de 6.830 de tichete valorice în cadrul Programului „Rabla 2013”, restul până la 20.000 urmând să fie repartizate în funcţie de cererile de decontare şi, ulterior, de suplimentare depuse de către colectori.
Distribuirea voucherelor către operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz s-a făcut şi se va face în baza cererilor aferente din partea acestora.
Administraţia a înregistrat, până în prezent, 167 de dosare, dintre care 84 pentru persoane juridice şi 83 pentru instituţiile publice.
20.000 de tichete pentru Programul „Rabla” vor fi emise în acest an de Fondul pentru Mediu, dintre care 17.000 pentru persoane fizice/juridice şi 3.000 de tichete pentru instituţiile publice. Pentru sesiunea 2013 se va utiliza un singur tichet valoric pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, faţă de trei tichete câte se utilizau în anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, faţă de 3.800 lei, cât valora în 2012.


Publicat

în

de către