Restructurări de personal la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă prin disponibilizări voluntare

download (1)

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu a declarat că restructurările de personal la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă se vor face prin disponibilizări voluntare. Astfel mii de salariaţi ai acestor companii se înscriu pe listele pentru a beneficia de prevederile Ordonanţei 36 privind salariile compensatorii.

Acest lucru a survenit în urma datoriilor uriaşe pe care aceste firme la au, datoriile depăşind un miliard de lei, ceea ce duce la obligativitatea luării unor măsuri.

La CFR SA sunt 24.000 de salariaţi, la CFR Călători 14.000, iar la CFR Marfă peste 9.000.  Şeful de la Transporturi a reiterat că un obiectiv al său este ca fiecare angajat al instituţiilor şi companiilor aflate în subordinea MT să nu fie disponibilizat fără să primească salarii compensatorii.

O altă soluţie de menţinere a personalului este ca, în cazul privatizării unor secţii, cei care cumpără sunt obligaţi să le preia cu tot cu angajaţi.


Publicat

în

de către