Ministerul Justiţiei va publica la începutul lunii august proiectul Codului insolvenţei, urmând ca în septembrie actul să fie definitivat, în urma propunerilor primite din partea instituţiilor implicate, şi să fie prezentat Guvernului, spre aprobare, şi ulterior Parlamentului.
Florin Moţiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a declarat că zilele trecute a avut loc o întâlnire la ministerul de resort unde au fost discutate materialele puse la dispoziţie de consultant, urmând ca până la 15 iulie grupul de experţi să propună observaţii care să fie înaintate consultantului, iar acesta să refacă proiectul.
De asemenea, secretarul de stat a menţionat că autorităţile intenţionează să includă în Cod şi prevederile reglementării adoptate recent privind insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale, existând discuţii în acest sens cu Ministerul Finanţelor Publice, astfel încât toate reglementările care privesc insolvenţa să se găsească într-un singur act normativ. Moţiu spune că această reglementare prezintă numeroase necorelări şi nefuncţionalităţi, Ministerul Justiţiei nefiind consultat înainte de adoptarea acestui act.
Întrucât Ministerul Justiţiei îşi propune ca noul Cod să fie adoptat de Parlament până la sfârşitul anului sau începutul anului viitor, cel mai probabil legea privind insolvenţa persoanelor fizice va fi adoptată separat, urmând ca pe viitor să fie inclusă în Cod.