Prin decizia Conducerii Grupului Local pentru Pescărie Durabilă (FLAG – Fisheries Local Action Group) Delta a fost prelungit termenul limită pentru depunerea proiectelor în vederea accesării a circa 20 de milioane de euro pentru dezvoltarea Rezervaţiei, până la sfârşitul lunii iulie.
Prin urmare, până la sfârşitul lui iulie, persoanele fizice şi juridice pot depune proiecte pentru dezvoltarea turismului şi ecoturismului, protejarea şi promovarea patrimoniului natural şi cultural al Deltei, precum şi pentru crearea unor alternative ocupaţionale accesibile populaţiei în vederea scăderii presiunii asupra resursei piscicole din Rezervaţie.
Referitor la cererea de prelungire a termenului limită, preşedintele FLAG Delta, Marius Pavel, a declarat că aceasta a venit din partea posibililor beneficiari, atât asociaţii neguvernamentale şi societăţi private, cât şi autorităţi locale. În condiţiile în care studiile de fezabilitate ale proiectelor necesită timp, cererea a fost acceptată.
