Din luna august valoarea facturii la electricitate va scădea, în medie, cu 4 – 5%

w238xh128_Pretul_energiei_electrice_ar_putea_scadea

Potrivit declaraţiilor directorului Direcţiei de comunicare, cooperare şi relaţia cu Parlamentul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Marius Vladu, valoarea facturii la electricitate va scădea, în medie, cu 4 – 5% din luna august datorită amânării tranzacţionării certificatelor verzi.

Efectul pentru consumatori, în factura finală, pe care îl generează amânarea tranzacţionării unui număr de certificate verzi, aşa cum prevede Ordonanţa 57, se va resimţi în factura din luna august, au mai informat reprezentanţii ANRE.

Emil Calotă, vicepreşedinte al ANRE a explicat că calculele preliminare arată o scădere a certificatelor verzi în factura finală de circa 34%.

În Ordonanţa de urgenţă pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile adoptată de Guvern este prevăzut că recuperarea certificatelor verzi se va face începând cu 31 martie 2017, pentru centralele hidro şi solare, respectiv de la 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene.


Publicat

în

de către