Potrivit datelor comunicate de Institutul de Statistică, în iulie, exporturile au avansat cu 18,1% comparativ cu aceeaşi lună din 2012, ritm de creştere care nu s-a mai înregistrat din anul 2011.
Astfel, exportul net a avut în prima jumătate a anului o contribuţie de +5,3% la creşterea PIB, consecinţă a creşterii cu 10,7% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu reducerea volumului importurilor cu 0,9%.
Comparativ cu primele şapte luni din 2012, exporturile au crescut cu 7,7%, până la 28,2 mld. euro, în timp ce importurile au scăzut cu 0,7%, la 31,3 mld. euro. Avansul exporturilor şi restrângerea importurilor au făcut ca, în primele şapte luni ale anului, deficitul comercial să ajungă la 3,1 mld. euro, mai mic cu 2,2 mld. euro decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut.