Bani în plus la buget din majorarea accizelor

descărcare (1)

Pentru anul 2014 se preconizează creşterea accizelor cu 4,77%, rata medie anuală a inflaţiei calculată în septembrie, iar Guvernul anticipează că va încasa suplimentar la buget de 3,44 miliarde lei (aproape 800 milioane de euro) din această indexare, din creşterea accizelor la benzină şi motorină şi din interzicerea primelor la vânzarea de tutun şi alcool.

De asemenea în urma negocierilor Guvernului cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, din data de 4 noiembrie 2013 a fost convenit creşterea accizelor cu 7 eurocenţi/litru, la produsele energetice utilizate drept combustibil pentru motor, respectiv pentru benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină şi kerosen, precum şi modificarea metodologiei de calcul a accizelor.

Reamintim că premierul Victor Ponta a declarat luni că accizele vor fi indexate de la 1 ianuarie 2014 în funcţie de rata inflaţiei şi nu de cursul de schimb.

Veniturile din accize au fost estimate pentru acest an la ultima rectificare bugetară la 20,9 miliarde lei, respectiv 3,3% din PIB.


Publicat

în

de către