Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, au precizat că contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă s-a micşorat cu 20% de la 1 ianuarie 2014, ajungând la 18,3 lei pe MWh.
Până în prezent, valoarea contribuţiei era de 23,1 lei pe MWh, conform datelor din contabilitate.
La 1 aprilie 2011 a fost introdusă contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, achitată de toţi consumatorii de energie şi este evidenţiată separat pe factura de electricitate. Banii obţinuţi sunt primiţi drept bonus de către producătorii de energie în cogenerare care au o eficienţă de circa 70% a instalaţiilor, pentru a stimula investiţiile în modernizarea echipamentelor.
Un utilizator plătea până acum 0,0231 lei, pentru fiecare kWh consumat, iar, de la 1 ianuarie 2014, el plăteşte 0,0183 lei, fără TVA. Astfel, la un consum mediu lunar de 100 de kWh pe gospodărie, fiecare consumator achită circa 1,8 lei pe lună.
În aprilie 2013, Emil Calotă, vicepreşedintele ANRE, declara că instituţia pe care o reprezintă analizează dacă acordarea acestor bonusuri este justificată în funcţie de costurile de producţie ale fiecărei centrale.