Potrivit directorului general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), George Turtoi, se prevăd modificări şi noutăţi pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, printre care:
- crearea unei baze de date cu preţuri de referinţă în vederea eliminării procedurilor de achiziţie pentru beneficiarii privaţi;
- elaborarea unor documentaţii standard pentru achiziţiile publice;
- introducerea depunerilor online pentru aproape toate măsurile.
De asemenea, el a mai precizat că pentru achiziţiile publice intenţionează să elaboreze anumite documentaţii standard pentru a fi utilizate de către beneficiarii publici.
După părerea şefului APDRP, introducerea depunerilor online a proiectelor pentru aproape toate măsurile din viitorul PNDR va elimina multe suspiciuni care există în momentul de de faţă în rândul beneficiarilor.
Ministrul Agriculturii a anunţat că o primă variantă a viitorului PNDR va fi transmisă la Bruxelles până pe 15 februarie, iar forma finală a programului va fi agreată cu CE până la jumătatea acestui an.
Programul de Dezvoltare Rurală 2014-2020 conţine 14 măsuri ce vizează dezvoltarea rurală în România şi dispune de o alocare financiară UE din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală de 8,0156 miliarde de euro.