Potrivit ultimelor noutăţi legislative din domeniul fiscal, în Monitorul Oficial nr. 57 din 23 ianuarie 2014, a fost dat publicării Ordinul M.F.P. nr. 1977/2013 privind modificarea Ordinului viceprim – ministrului, ministrul finanţelor publice, al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 1.045/2.084/793/2012 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”.
Prin actul normativ în nomenclatorul de creanţe fiscale s-au introdus două creanţe: rândul 38 – Contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole, în regim de reţinere la sursă a impozitului pe venit şi rândul 39 – Impozit pe veniturile din arendarea bunurilor agricole.
De asemenea, formularul 112 a suferit modificări în vederea funcţionării corecte după introducerea a două noi creanţe.
Asrfel, formularul 112 se va completa prin programul de asistenţă care va fi pus la dispoziţia contribuabililor gratuit de unităţile fiscale subordonate sau va putea fi descărcat de pe site-ul ANAF.