Verificarea dosarelor în cadrul cursei pentru obţinerea ajutorului de minimis

117134_articol

Schema transparentă de ajutor de minimis a fost aprobată prin Ordinul M.E. nr. 2499/2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 46 din 20 ianuarie 2014.

Potrivit actului normativ, numărul estimat de beneficiari în cadrul schemei este de 2000. În intervalul 15 ianuarie, ora 10:00 şi 24 ianuarie, ora 20.00, pentru obţinerea ajutorului de minimis au fost încrise circa 7.138 de firme.

Ajutoarele de minimis se vor acorda pe baza unor punctaje, cel mai mare punctaj fiind de 100 de puncte, iar punctajul minim pentru aprobarea proiectului fiind de 60 de puncte. Din totalul cererilor înregistrate, 843 au avut punctaj maxim. După înscriere, timp de 60 de zile, vor fi verificate dosarele pentru a nu exista neconcordanţe.

Autorităţile estimează că vor beneficia de aceste ajutoare cel puţin 1.111 de IMM-uri, dacă toate solicitările ar viza nivelul maxim al ajutorului de minimis.


Publicat

în

,

de către