Fonduri pentru Programul de reconversie în pomicultură

descărcare

Secretarul de stat  al Ministerului Agriculturii, Daniel Botănoiu, a declarat că Noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 cuprinde fonduri totale de 260 de milioane de euro pentru Programul de reconversie în pomicultură, din care 40 de milioane de euro vor fi alocate pentru prelucrarea și comercializarea produselor obținute.
Sub-programul de pomicultură, care va fi deschis doar după aprobarea PNDR și după apariţia  ghidul, are ca scop reabilitarea în jur de 35.000 de hectare de plantații pomicole, iar obiectivul instituției este ca, până în anul 2020, România să atingă o suprafață de 200.000 de hectare cu livezi, de la circa 140.000 hectare în prezent, din care 60.000 de hectare sunt în declin.

Astfel fondurile din noul PNDR vor fi distribuite către măsura privind investițiile în active fizice, care are prevăzute fonduri de 2,057 miliarde de euro, și care include sub-măsurile dedicate modernizării fermelor, procesării și infrastructurii.


Publicat

în

de către