Analizăm un exemplu a obligaţiei persoanei fizice în ce priveşte plata contribuţiilor, în cazul în care o societate acordă asociatului unic dividende în anul 2013, pentru exerciţiul financiar pe 2012. Astfel în luna iulie când s-a depus declaraţia 100 privind impozitul pe dividende s-a plătit impozitul, dar şi dividendele prin bancă. În acest caz societatea nu a reţinut contribuţia la sănătate.
Astfel reamintim că potrivit dispoziţiilor art. 296^ 27 – art. 296^31 din Codul fiscal sunt obligate să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din dividende persoanele care nu realizează într-un an fiscal, următoarele tipuri de venituri:
– venituri din salarii sau asimilate salariilor,
– venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj,
– venituri din pensii mai mici de 740 lei,
– venituri din activităţi independente realizate de întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale, membrii întreprinderii familiale, persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, persoanele care realizează venituri din profesii libere,
– venituri din activitaţile agricole,
– venituri din activitaţi desfaşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum şi a contractelor de agent;
– venituri din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară;
– venituri obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică şi din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e) din Codul fiscal.
Plata corectă a CASS-ului de către persoana fizică
de către
Etichete: