Start pentru Programul „Rabla 2014”

tichete

Începând din 24 martie 2014, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a declarat demararea sesiunii de înscriere și validare a producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de autovehicule în Programul „Rabla”, care va dura până pe data de 28 martie.

Producătorii şi dealerii auto cu ajutorul Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național publicat pe site-ul AFM, la secțiunea aferentă Programului, vor putea face cunoştinţă cu condițiile de participare la Programul „Rabla 2014”, precum și documentele pe care trebuie să le depună.

Pentru persoane juridice și instituții publice, în acest an, au fost alocate 20.000 de tichete valorice, şi 17.000 pentru persoane fizice, cu un buget total de  140 de milioane de lei.

Fondul pentru Mediu va publica lista producătorilor, importatorilor de autoturisme și distribuitorilor autorizați să participe în anul 2014 la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național, precum și cea a operatorilor economici autorizați să desfășoare activități de colectare și tratare a vehiculelor scoase din uz.

Reamintim că proiectul de ordin al Programului arată că posesorii de autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani își vor putea achiziționa, în 2014, o mașină nouă prin programul „Rabla” pe baza unui tichet valoric în sumă de 6.500 de lei, care se va aloca electronic.

 


Publicat

în

de către