Evaluare, valoare justă, termeni utilizați în cadrul reglementărilor contabile din țara noastră de doar câțiva ani și totuși folosiți atât de des de experții în domeniu în ultimul timp. Ne întrebăm, de ce în ultimii ani specialiștii apelează tot mai des la valoarea justă? Pentru că, prin intermediul valorii juste informațiile sunt mult mai aproape de realitate, valoarea de piață asigurând o mai mare obiectivitate și neutralitate informațiilor din situațiile financiare.
Conform Ordinului Ministerului Finanțelor Publice Nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene, elementelele din cadrul situațiilor financiare anuale sunt prezentate, folosindu-se de obicei principiul costului de achiziție sau de producție.
După cum știm, la data intrării în entitate bunurile se înregistrează în contabilitate la:
– valoarea de achiziție (pentru bunurile procurate cu titlu oneros),
– cost de producție (pentru bunurile produse de societate),
– valoarea de aport (pentru bunurile aduse de asociați care reprezintă aport la capitalul societății) sau
– valoarea justă (valoare folosită pentru bunurile obținute cu titlu gratuit sau bunurile constatate plus la inventariere).
Dar ce se întâmplă în condițiile creșterii prețurilor?
În special cum sunt afectate imobilizările cu valoare semnificativă prezentate în situațiile financiare, cum ar fi spre exemplu, clădirile? În această situație costul istoric devine irelevant. Nu mai reflectă realitatea. Același lucru se poate afirma chiar și în condițiile în care prețurile scad.
Chiar dacă înregistrarea în contabilitate la achiziția imobilizării este obiectivă, efectuându-se pe baza costului din factura fiscală (cost istoric), totuși reprezintă ceea ce a costat bunul, nu valoarea actuală a acestuia.
Probabil acesta este unul din principalele motive pentru care în Codul Fiscal art. 253, alin. 6, lit. a) este stabilită o cotă a impozitului pe clădiri (pentru persoanele juridice), între 10 % și 20%, pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani fiscali, anteriori anului fiscal de referință, în timp ce la la lit. b) pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimi 5 ani fiscali anteriori anului fiscal de referință, impozitul datorat pe an este între 30% și 40%.
Este o diferență mare între procentele prezentate anterior și cota de impozit stabilită de consiliile locale pentru contribuabilii persoane juridice care procedează la reevaluarea clădirilor cel puțin odată la 3 ani, aceștia achitând un impozit pentru clădirile aflate în patrimoniul societății cuprins între 0,25% și 1,5% din valoarea de inventar a clădirii.
În concluzie, pentru a nu fi împovărați și de alte impozitele datorate administrațiilor financiare locale, cea mai bună variantă este să procedăm la reevaluarea clădirilor, conform prevederilor Codului Fiscal cel puțin o dată la 3 ani.
Totuși, trebuie să ținem cont că reevaluarea imobilizărilor este recunoscută numai dacă se efectuează de experți evaluatori ANEVAR (Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România).
Înregistrarea în contabilitate a rezultatelor din reevaluare
Rezultatele obținute în urma reevaluării se pot înregistra în contabilitate folosind una din cele două metode: Anularea amortizării, preztând activul la valoarea justă sau Recalcularea proporțională a valorii brute a activului și a amortizării.
Prezentând metodele aprobate pentru reevaluarea imobilizărilor, se dorește sublinierea importanței metodei alese, deoarece metoda aleasă poate duce la plata unor imozite mai mari.
- În cazul în care se folosește metoda anulării amortizarii prezentându-se activul la valoarea justă, se procedează în contabilitate la anularea amortizării, debitându-se contul în care s-a înregistrat amortizarea (Amortizari privind imobilizările corporale) în contrapartidă cu creditul contului de imobilizări folosit (în acest caz se folosește contul de activ în care a fost evidențiată clădirea – Construcții-). După efectuarea acestei înregistrări în contabilitate se evidențiază rezultatul reevaluării: Dacă în urma reevaluării a crescut valoarea imobilului, se debitează contul de activ Construcții, pe credit aflându-se contul Rezerve din Reevaluare, unde se evidențiază creșterea de valoare a clădirii. În cazul în care, în urma reevaluării valoarea justă determinată de evaluator, a fost mai mică decât valoarea netă din contabilitate (construcția s-a depreciat), dacă nu există rezerve din reevaluarea construcției constituite dintr-o reevaluare anterioara, deprecierea rezultată va fi înregistrată în contabilitate ca o cheltuială, debitându-se contul Cheltuieli din Exploatere Privind Deprecierea Activelor, în contrapartida contului de activ în care a fost evidențiată valoarea construcției.
- Dar dacă folosim metoda: Recalcularea proporţională a valoarii brute a activului și a amortizării, cum procedăm?
Primul pas în aplicarea acestei metode este calcularea indicelui de actualizare, raportând valoarea justă la valoarea netă contabilă. Rezultatul obținut se înmulțește cu valoarea inițială (costul istoric) a imobilizării care a fost supusă reevaluării, obținând: Valoarea contabilă brută actualizată. De asemenea indicele actualizat din reevaluare se înmulțește și cu amortizarea cumulată până în momentul reevaluării, rezultatul reprezentând: Valoarea amortizării actualizată.
După efectuarea acestor calcule, se calculează diferența dintre Valoarea contabilă brută reactualizată și Valoarea contabilă netă a clădirii precum și diferența dintre Valoarea amortizării actualizată și valoarea amortizării calculată până în momentul reevaluării.
Diferența din actualizarea valorii brute (pentru o valoare pozitivă) se înregistrează debitându-se contul de activ al imobilizării reevaluate, în timp ce pe credit se află contul de Rezerve din reevaluare, care se majorează evident cu aceeași valoare.
Diferența (pozitivă) din recalcularea amortizării se înregistrează folosindu-se de această dată debitul contului Rezerve din reevaluare în contrapartidă, cu contul în care a fost evidențiată amortizarea până la momentul reevaluării (Amortizări privind imobilizările corporale).
După reevaluare, în situațiile financiare contul care reflectă valoarea clădirii supusă reevaluării va reflecta Valoarea contabilă brută actualizată, dar va fi diminuat de valoarea amortizării recalculate (reflectată în creditul contului: Amortizări privind imobilizările corporale) și astfel, valoarea netă din bilanț a clădirii reevaluate, va fi cea înscrisă în raportul de reevaluare de către evaluatorul autorizat.
Dacă facem o comparație între cele două metode de înregistrare a valorii reevaluate în contabilitate, este lesne de înțeles că utilizând metoda reevaluării brute achităm o valoare mai mare pentru impozitul clădirii, procentul pentru calculul impozitului aplicându-se la valoarea înregistrată în contabilitate în contul clădirii reevaluate, iar aceasta este reprezentată de Valoarea contabilă brută actualizată.
În cazul în care se folosește pentru înregistrarea în contabilitate metoda anulării amortizării, valoarea clădirii se reflectă în contabilitate direct la valoarea justă prezentată în raportul de reevaluare, soldul contului în care a fost reflectată amortizarea clădirii fiind zero, rezultatul prezentat în situațiile financiare pentru valoarea justă a clădiri va fi evident, cel înscris în raportul de reevaluare.
Impactul fiscal în urma reevaluării
După cum observăm, creșterea de valoare a clădirilor afectează direct capitalurile proprii, prin creditarea contului de rezerve din reevaluare. Pierderile din reevaluare trebuie înregistrate la cheltuieli, afectând direct contul de profit și pierdere, exceptând cazul în care diminuează rezerva din reevaluare a activului, caz în care, se va proceda la debitarea contului de rezerve înregistrându-se o diminuare a capitalului propriu precum și a poziției din bilanț a clădirii reevaluate.
Dacă în urma reevaluării valoarea clădirii a crescut față de valoarea netă contabilă, rezultând o creștere a rezervelor din reevaluare, se calculează amortizarea contabilă la valoarea justă din raportul de reevaluare, dar cheltuiala cu amortizarea aferentă creșterii de valoare (respectiv valoarea care s-a înregistrat în contul de rezerve din reevaluare), va fi considerată element similar veniturilor și va fi impozitată, după cum este prevăzut în Art.22 din Codul Fiscal.
În cazul în care în urma reevaluării clădirii se constată o diminuare a valorii acesteia, se procedează la diminuarea rezervei din reevaluare (dacă aceasta există, dintr-o reevaluare anterioară) sau, în caz contrar deprecierea de valoare se înregistrează ca o cheltuială nedeductibilă la calculul impozitului pe profit.
Concluzionând, putem afirma că avem nevoie ca principalele imobilizări deținute de o societate să fie evaluate la valoarea justă, pentru că dacă aceasta este folosită corect conform referențialului contabil aplicat, se obține o calitate mult mai bună a informațiilor furnizate în informațiile financiare.