Modificări la Codul BVB

cc-olesea

Potrivit unui comunicat al Bursei de Valori București (BVB), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat o serie de modificări pentru Codul BVB, care vizează o nouă segmentare a pieței reglementate și măsuri pentru creșterea vizibilității și lichidității acțiunilor listate.

Astfel, potrivit noilor modificări, emitenții vor transmite comunicatele/ rapoartele curente de îndată ce sunt disponibile, inclusiv în timpul ședinței de tranzacționare, dar nu mai târziu de 24 de ore de la producerea respectivului eveniment. Dacă un emitent urmează să transmită în timpul ședinței de tranzacționare un comunicat/ raport curent care conține informații ce ar putea influența semnificativ prețul/ randamentul sau decizia de a investi, acesta trebuie să notifice în prealabil BVB cu cel puțin 5 minute înainte de transmiterea comunicatului/ raportului curent.

De asemenea, instrumentele financiare ale emitenților nu vor mai fi suspendate de la tranzacționare în zilele de derulare a AGA. Prin urmare, prin acest amendament, BVB se aliniază la standardele internaționale în această materie.

Noile prevederi vor intra în vigoare începând cu data de 10 noiembrie 2014.


Publicat

în

,

de către