Categorie: Domeniul bancar

  • MFP lansează vânzarea titlurilor de stat pentru populație

    Începând cu 11 iulie, Ministerul Finanțelor Publice va lansa emisiunea de titluri de stat pentru populație – Fidelis Centenar, cu scadență în 2018, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. Valoarea totală a emisiunii constituie 100 milioane lei, iar prețul unui titlu de stat – 100 lei. Titlurile de vor putea fi…

  • Noi obligaţii pentru băncile din România

    Începând cu data de 1 iulie 2016, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va primi zilnic de la bănci o listă cu persoanele care îşi deschid sau închid un cont bancar, indiferent de calitatea acestora: persoane fizice sau juridice. Potrivit Codului de Procedură Fiscală, băncile vor trebui să raporteze Fiscului şi datele de identificare ale…

  • Persoanele cu librete de economii nu vor fi despăgubiţi

    În legătură cu informaţiile cu privire la despăgubirile deponenţilor CEC care deţin librete de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme (5.000 lei vechi) sau librete de economii la vedere, Ministerul Finanţelor Publice a făcut câteva precizări: libretele de economii şi câştiguri în autoturisme au fost emise în baza unui act normativ, clauzele nefiind supuse…

  • MFP a împrumutat un miliard de lei de la bănci

    Printr-o emisiune de titluri de stat pe un an, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras un miliard de lei de la bănci la un randament mediu de 0,7% pe an. Valoarea emisiunii a fost de un miliard de euro, dar băncile au subscris 1,99 miliarde de lei. Pentru luna iunie a acestui an, MFP a…

  • Proiect privind finanţarea activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate prin APIA.

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, împreună cu reprezentanţii sistemului bancar din România, au discutat despre proiectul de Ordin privind aprobarea condiţiilor în care se vor încheia Convenţiile dintre instituţiile financiar-bancare şi nebancare şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în vederea finanţării de către acestea a activităţilor curente ale…

  • România ar putea să își micşoreze, în 2 ani, rata creditelor neperformante

    Şeful misiunii Fondului Monetar Internațional în România, Reza Baqir, a declarat că România ar putea să își micşoreze, în 2 ani, rata creditelor neperformante sub media țărilor afectate de criza financiară, deși, în perioada de maxim, țara s-a confruntat cu o rată de 22%, în comparaţie cu 12% media celorlalte țări. Totodată, Reza Baqir subliniază faptul că, odată…

  • Românii au realizat plăţi la comercianţii din străinătate în valoare de 1,4 miliarde de lei

    Conform datelor BNR, în primele trei luni ale anului curent, deţinătorii de carduri emise de băncile locale au realizat plăţi la comercianţii din străinătate în valoare de 1,4 miliarde de lei (317 mil. euro). Totodată, plăţile realizate de străini cu cardul la comercianţii din România sunt de peste două ori mai mici. La sfârşitul lunii martie acestea însumau 640…

  • Rata creditelor neperformante în scădere

    La sfârşitul lunii martie din acest an, rata creditelor neperformante, adică restanţele mai mari de 90 de zile şi pentru care s-au iniţiat acţiuni de recuperare, afişa 13,52%, în scădere cu 30% faţă de aceeaşi lună din 2015. Încă din prima jumătate a anului 2014, BNR a solicitat băncilor comerciale să-şi cureţe bilanţurile de credite…

  • Creditele de consum s-au majorat cu 15%

    Conform datelor BNR, băncile locale aveau în bilanţuri la sfârşitul lunii aprilie 2016 credite pentru consum şi alte scopuri în sumă de 34 miliarde de lei, cu 15% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2015. Ritmul de creştere al soldului total al finanţărilor care merg în consum este cel mai ridicat din ultimii 8 ani şi…

  • Ministerul Finanţelor s-a împrumutat de la bănci cu 500 milioane de lei

    În data de 6 iunie, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 500 de milioane de lei de la bănci printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea reziduală la 45 de luni, la un randament mediu de 2,25% pe an. Valoarea emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, dar băncile au subscris 1,2 miliarde de…