Categorie: Domeniul bancar

  • Statistici privind persoanele fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanţe de peste 30 de zile

    Potrivit datelor prezentate de Banca Naţională a României (BNR), numărul persoanelor fizice, înregistrate la Biroul de Credit, având restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare, a scăzut spre finalul anului 2015, ajungând până la 704.246 persoane. Comparativ cu luna decembrie 2014, numărul restanţierilor este mai mic cu 0,72%. Valoarea…

  • Peste 1.500 garanţii acordate de la începutul anului 2016 prin programul „Prima Casă”

    La 5 februarie 2016, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Silvia Ciornei, a declarat că de la începutul anului curent au fost acordate peste 1.500 de garanţii prin programul „Prima Casă”, având o valoare totală de 133 milioane lei. Preşedintele fondului a mai precizat că media zilnică a solicitărilor…

  • Implementarea legii dării în plată expune România la un risc major

    Raportul Comisiei Europeane (CE) atrage atenţia asupra implementării legii dării în plată în forma aprobată iniţial de Parlament, care reprezintă un risc major pentru perspectiva macroeconomică, iar aplicarea retroactivă la împrumuturile aflate în derulare poate afecta încrederea investitorilor şi creditarea. Aplicarea retroactivă a legii la creditele aflate în prezent în derulare ar putea avea un…

  • MFP a împrumutat de la bănci un miliard de lei

    Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat un miliard de lei de la bănci printr-o emisiune de titluri de stat pe un an, la un randament mediu de 0,61% pe an. În luna februarie 2016, Ministerul Finanţelor Publice a planificat împrumuturi de 5,45 miliarde de lei de la băncile comerciale, din care 5 miliarde de lei prin…

  • Nicio bancă înscrisă în programul „Prima Casă” nu şi-a anunţat retragerea din proiect

    Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a precizat că nicio bancă înscrisă în programul „Prima Casă” nu a anunţat că ar dori să renunţe la proiect, iar statul a emis garanţii pentru astfel de achiziţii şi în luna ianuarie. Astfel, MFP menţionează că, pentru anul 2016, plafonul pentru acest program este de 1,69 miliarde lei. „Finanţatorii participanţi în cadrul…

  • Proiect: Aprobarea componenţei Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici

    Ministerul Finanțelor Publice a supus spre consultare publică Proiectul Ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2007/2008 privind aprobarea componenţei Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia, precum şi a Normelor de organizare, funcţionare şi control vamal al activităţii de comercializare…

  • Restanţe la creditele în lei şi cele în valută

    Potrivit unui raport al Băncii Naţionale a României (BNR), valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor, consemnată în luna decembrie, a ajuns la 8,98 miliarde de lei, în scădere cu 5,8% faţă de luna noiembrie, iar restanţele la creditele în valută s-au ridicat la 11,98 miliarde de lei (echivalent), în scădere cu 6,2%. Astfel, în luna…

  • Finalizarea negocierilor cu BERD privind proiectele finanţate din instrumentele structurale ale UE

    Potrivit unui comunicat al Guvernului, executivul a aprobat finisarea negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi semnarea Memorandumului de Înţelegere privind asistenţa de care România va beneficia în implementarea proiectelor cu finanţare din instrumentele structurale ale Uniunii Europene. Astfel, Guvernul a precizat că a identificat domeniile în care România poate beneficia de ajutor suplimentar pentru…

  • Amendamente la legea dării în plată

    La Senat a fost depus, de către deputatul PNL Daniel Zamfir, amendamente la legea dării în plată, şi se specifică faptul că de prevederile actului normativ beneficiază doar cei care au făcut împrumuturi să își cumpere o locuință sau un teren pentru o casă. Astfel, se prevede introducerea sintagmei de „consumator” în loc de „persoană fizică”, ceea…

  • MFP a împrumutat 500 mil. lei pe 5 ani la un randament mediu de 2,5%

    În această săptămână, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) are un vârf de plată, ajungând la scadenţă titluri în sumă de 7 mld. lei. Celelalte 2 vârfuri de plată din acest an sunt în luna februarie, de 8,3 mld. lei, şi în luna august când ajung la maturitate titluri de 7,3 mld. lei. La 25 ianuarie, MFP a împrumutat 500…