Categorie: Domeniul bancar

  • Proiect: Modificarea Ordinului privind autorizarea entităţilor care desfăşoară activităţi de schimb valutar

    Ministerul Finanțelor Publice a supus în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 664/2012 privind autorizarea şi/sau înregistrarea entităţilor care desfăşoară activităţi de schimb valutar pe teritoriul României, altele decât cele care fac obiectul supravegherii Băncii Naţionale a României, publicat în Monitorul Oficial nr. 341/19.05.2012. Proiectul de ordin cuprinde următoarele…

  • Încasările şi plăţile în numerar realizate de persoanele fizice autorizate vor fi plafonate începând cu 9 mai

    În Monitorul Oficial nr. 242 din 9 aprilie 2015 a fost publicată Legea nr. 70/2015, care prevede că începând cu 9 mai încasările şi plăţile în numerar realizate de persoanele fizice autorizate vor fi plafonate. În acest context PFA vor putea încasa sume de bani în numerar de la o altă persoană fizică autorizată sau…

  • Lichiditatea instituțiilor de credit

    Proiectul de Regulament privind modificarea Regulamentului BNR nr. 25/2011 privind lichiditatea instituțiilor de credit a fost publicat spre dezbatere publică pe site-ul Băncii Naționale a României. Astfel modificările se referă la Instrumentele de datorie cu scadență reziduală de până la un an inclusiv și la mai mare de un an. Instrumentele de datorie cu scadență reziduală de până la…

  • Modificări la Banca Română de Credite şi Investiţii

    În adunarea generală de la începutul lunii viitoare, Banca Română de Credite şi Investiţii (BRCI) va supune votului acţionariatului modificarea statutului, ceea ce va permite băncii să intre în tranzacţii cu credite sindicalizate, să efectueze operaţiuni de debit direct, să fie depozitar pentru fondurile de pensii şi să poată promova serviciile altor entităţi, în subsidiar…

  • ING Bank România estimează o rată a inflaţiei de minus 0,3%, pe fondul reducerii TVA la alimentare

    ING Bank România a revizuit în scădere puternică prognoza pentru rata inflaţiei din decembrie, de la 2% la minus 0,3%, pe fondul reducerii TVA pentru produsele  alimentare, anticipând un impact negativ în prima lună asupra inflaţiei de cel puţin 2,8%. „Luând în calcul o rată de transmitere conservatoare (asupra preţurilor – n.r.), de 75%, măsura…

  • MFP a împrumutat 400 mil. lei pe trei ani la un randament de 2,1%

    La 2 aprilie, Ministerul Finanţelor a împrumutat de la bănci 400 de milioane de lei (echivalentul a 90 mil. euro), prin emiterea de obligaţiuni de stat cu scadenţa în luna ianuarie 2018, la un randament de 2,11%, nivel similar cu cel de la jumătatea lunii martie. Băncile au plasat oferte de 1,36 mld. lei (300…

  • Cum te protejezi de fraudele financiare din mediul online

    A fost lansat un nou proiect (One dollar lesson) care oferă utilizatorilor informaţii cu privire la ameninţările cibernetice cu care se confruntă atunci când fac tranzacţii online şi îi învaţă cum să îşi protejeze banii în orice situaţie. Utilizatorii pot subestima riscurile la care se expun atunci când efectuează tranzacţii online. Poate fi dificil pentru…

  • Băncile, cazinourile, avocaţii, agenţii imobiliari, obligaţi să anunţe zilnic ANAF tranzacţii despre care „au luat cunoştinţă”

    Prin proiectul noului Cod de Procedură Fiscală, băncile, cazinourile, notarii, avocaţii, agenţii imobiliari vor fi obligaţi să anunţe zilnic ANAF, după caz, lista persoanelor şi firmelor care deschid-închid conturi, operaţiunile în lei sau valută sau tranzacţii despre care „au luat cunoştinţă” cu ocazia derulării activităţii, de peste 5.000 euro. Prin urmare, potrivit documentului, instituţiile de credit…

  • Noi reguli impuse de bănci în piaţa valutară

    Conform unui nou cod global de conduită care oferă dealerilor mai multă claritate referitor la ceea ce pot sau nu să spună pe piaţa valutară, băncile trebuie să îi oprească pe traderi să facă schimb de informaţii cu privire la ordinele primite de la clienţi. Astfel, noul cod global de conduită a fost convenit la începutul acestei…

  • Legea insolvenței personelor fizice va avea un impact major asupra băncilor

    Asociația Română a Băncilor evaluează că impactul aplicării Legii insolvenței persoanelor fizice în România se ridică la aproximativ 3,5 miliarde de lei, luând în calcul faptul că o parte dintre clienții buni platnici ar putea hotărî să nu mai achite, așteptând „beneficiile” insolvenței, dar și costurile de logistică ale băncilor cu implementarea unei astfel de legi, conform președintelui executiv al…