Categorie: Domeniul bancar
-
Tranzacţii de peste 30 milioane lei efectuate în farmacii
În topul cheltuielilor curente efectuate de către clienţii Băncii Comerciale Române (BCR), tranzacţiile din domeniul farmaceutic câştigă un loc important. Astfel, în primele patru luni ale acestui an, posesorii de carduri BCR au efectuat circa 500.000 de tranzacţii la POS-urile instalate în farmacii, cu o valoare totală de peste 30 milioane lei. De asemenea, în aceeaşi perioadă, posesorii de carduri de credit…
-
MFP a împrumutat 500 milioane lei
Ministerul Finanţelor Publice a atras 500 milioane lei, prin redeschiderea unei emisiuni de obligaţiuni cu scadenţă în aprilie 2020 şi pentru care a obţinut un cost mediu de finanţare de 4,29% pe an. Trezoreria a primit oferte de subscriere în valoare de aproape 1,22 mld. lei, de 2,4 ori mai mult decât valoarea programată a…
-
Majorarea PIB-ului în primele trei luni
Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS) România a înregistrat cea mai mare creştere economică din UE în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă din 2013, dar şi cea mai mică faţă de trimestrul anterior. Datele arată că Produsul intern brut (PIB) a crescut, în primul trimestru al anului, cu 3,8%, iar majorarea se datorează industriei şi…
-
Creșterea investițiilor străine directe
În 15 mai Banca Națională a României (BNR) a anunțat că în primul trimestru a anului curent investiţiile străine directe au constituit circa 570 milioane euro, în creştere cu 30,1% faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel în luna martie România a reușit să atragă 290 milioane euro, cel mai ridicat nivel de la începutul…
-
BRD – profit net de 37,48 milioane lei în primul trimestru
Potrivit unui comunicat al BRD, în primul trimestru a avut un profit net de 37,48 milioane lei, de 2,8 ori mai mare decât rezultatul din martie 2013. Soldul creditelor brute acordate persoanelor fizice a atins 17,2 miliarde lei, în creştere cu 1,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (în comparaţie cu -1,1% pentru întreaga piaţă). De…
-
Finanțare pentru IMM pentru achiziții de autovehicule
Întreprinderile Mici și Mijlocii din România (IMM) vor beneficia de finanțare din partea băncii Bank Lemi în vederea înnoirii parcului auto prin Programul Rabla 2014. Valoarea maximă a creditului este de circa 500.000 de lei, care se va acorda pentru o periodă de cinci ani. Reprezentanții băncii au anunțat că clienții interesați vor primi răspunsul privind eligibilitatea…
-
Statisticile ABE privind sistemul bancar
Potrivit unui scenariu pesimist care vizează ţările UE pregătit de Autoritatea Bancară Europeană (ABE), România ar putea înregistra trei ani de recesiune, cu o creştere a şomajului la peste 9% şi scăderi ale preţurilor locuinţelor chiar şi peste 12% pe an. ABE a decis să utilizeze un scenariu advers care să reflecte potenţialele amenințări la…
-
Statisticile BNR privind incidentele de plăți
Potrivit datelor raportate la Centrala Incidentelor de Plăți a Băncii Naţionale a României (BNR), valoarea sumelor refuzate la plată de băncile comerciale s-a micșorat, în luna martie față de luna februarie, cu circa 35%, adică a scăzut de la 684 de milioane de lei la 440 de milioane de lei. Majoritatea sumelor refuzate la plată…
-
Conturile financiare trimestriale ale administraţiei publice
Banca Naţională a României a publicat datele privind principalele evoluţii rezultate din analiza soldurilor şi fluxurilor conturilor financiare în T4 2013 faţă de T4 2012. Astfel, totalul creanţelor sectorului „Administraţia publică” a scăzut ca pondere în PIB la 25% la finele T4 2013 faţă de 26,3% cât erau la finele T4 2012. Această descreştere s-a…
-
Noi drepturi privind conturile bancare
Parlamentul European a adoptat o lege care prevede că orice rezident legal în UE, are dreptul de a deschide un cont la vedere pentru plăţi, fără ca acesta să fie limitat din motive de naţionalitate sau loc de rezidenţă. Documentul a fost aprobat cu 603 voturi pentru, 21 voturi împotrivă şi 51 abţineri. Actul legislativ…