Categorie: Domeniul bancar

  • Numărul de notificări de dare în plată a ajuns la 6.400 la finalul anului 2016!

    Numărul de notificări de dare în plată a ajuns la 6.400 la finalul anului 2016, iar volumul creditelor notificate se ridică la 1,8 – 1,9 miliarde de lei, în condiţiile în care ritmul a scăzut de la peste 1.000 de dosare pe lună, în primele luni de la apariţia Legii, la 100 – 150 de…

  • Se doreşte extinderea serviciilor bancare în zona rurală!

    Plata cu cardul ar trebui să fie o practică obişnuită a consumatorilor români, însă ţara noastră are încă un procent mare de populaţie nebancarizată. Măsurile legislative din 2017 ar trebui însă să schimbe acest lucru. Utilizarea cardurilor pentru efectuarea de plăţi la comercianţi a crescut semnificativ în ultimii ani, 2015 fiind anul în care numărul…

  • Bursa de Valori Bucureşti traversează o etapă de ezitare

    Într-o zi cu oscilații foarte mici la nivelul indicilor, piața de acțiuni de la Bursa de Valori București a fost debalansată către piața deal, unde au fost efectuate tranzacții speciale de 15,72 milioane lei. După primele zile de creșteri din acest an, Bursa de Valori București traversează o etapă de ezitare, reflectată printr-un ușor declin…

  • La început de an avem un leu stabil însă dobânzi mai mari

    Cursul de schimb rămâne în stagnare, dobânzile bancare vor creşte uşor, inflaţia va reveni în teritoriul pozitiv – acestea sunt coordonatele principale ale anului în curs. Anul 2017 a debutat în mod negativ pentru cei care au credite în lei cu dobândă variabilă, legată de indicatorul ROBOR (al dobânzilor interbancare la trei luni) al Băncii…

  • Comisioanele bancare în atenţia noului Guvern

    Noul Cabinet guvernamental instalat la Palatul Victoria își propune să aducă modificări atât Codului Fiscal, cât și Codului de Procedură Fiscală până la 1 februarie, termen până la care Parlamentul va fi în vacanță. Guvernul va adopta noi reglementări și pentru comisioanele bancare. Odată instalat, noul Guvern va anula obligativitatea CASS de 5,5% pentru persoanele…

  • Sistemul bancar poate pierde 14% din fondurile proprii

    Conform Raportului asupra Stabilităţii Financiare din România realizat de BNR, efectul unor majorări ale ratelor de dobândă asupra rezultatelor financiare ale băncilor este important din perspectiva stabilităţii acestora. „La nivelul întregului portofoliu de active şi pasive ale sectorului bancar senzitive la riscul de rata dobânzii, efectul unei eventuale deplasări paralele ascendente și persistente a curbei randamentelor cu…

  • Ministerul Finanţelor a împrumutat de la bănci 424,6 milioane de lei

    Pe 12 decembrie 2016, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat 424,6 milioane de lei printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat pe patru ani şi trei luni, la un randament mediu de 2,47% pe an. Valoarea emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în sumă de 560 de milioane de…

  • MFP a împrumutat 300 mil. lei de la bănci, pe 6 ani

    Printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat pe 6 ani, la un randament mediu de 3,15% pe an, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras 300 de milioane de lei de la bănci. Din prospectul de emisiune publicat în Monitorul Oficial, în luna decembrie, MFP intenţionează să împrumute 3,6 miliarde de lei, dintre care o jumătate în certificate…

  • 2017 vine cu obligaţii noi pentru comercianţi

    Potrivit Legii nr. 209/2016, care se va aplica de la 1 ianuarie 2017, comercianții cu amănuntul ce realizează anual o cifră de afaceri de cel puţin 10.000 de euro vor fi obligați să accepte plăţi cu cardul. Comercianții care acceptă plăţi cu cardul bancar vor putea să acorde avansuri de numerar la terminalele de plată,…

  • S-au redus restanţele creditelor cu 40%

    Conform datelor centralizate de Banca Naţională a României, restanţele la creditele acordate firmelor şi populaţiei la finalul lunii octombrie se ridicau la peste 13,5  miliarde lei, înregistrând o scădere cu 40,8% decât perioada similară a anului precedent, 5,8 miliarde lei fiind restanţe în moneda naţională, în scădere cu 41,2%, iar  circa 7,65 miliarde lei în…