Categorie: Domeniul bancar

  • Numărul persoanelor fizice cu restanţe la bănci şi IFN-uri, în creştere

    Conform datelor Băncii Naţionale a României, numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare s-a majorat cu 4.776, la 750.219 în luna august, faţă de nivelul din iulie. Astfel, referitor la valoarea restanţelor, acestea se ridicau, în luna august, la 10,9 miliarde lei,…

  • Creditele pen­tru consum şi alte scopuri în mo­nedă locală în creştere

    Conform datelor prezentate de băncile locale în bilanţuri, la finalul lunii august a acestui an, s-au înregistrat creşteri ale credite pen­tru consum şi alte scopuri în mo­nedă locală în valoare de 35,2 miliarde de lei (echivalentul a 7,9 mld. euro), cu 9% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest fapt se datorează  do­bân­zilor foarte joase,…

  • Proiect privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei

    Un proiect de lege prin care se completează O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele pentru consumatori a fost depus de către deputatul liberal Cătălin Zamfir. Actul normativ susţine conversia creditelor din franci elveţieni în lei, la un curs istoric. Conform proiectului, rambursarea totală sau parţială anticipată a creditelor poate fi efectuată şi în lei, la cursul de schimb mediu lunar, stabilit de…

  • Măsuri pentru aplicarea Regulamentului privind comisioanele interbancare pentru tranzacţiile de plată cu cardul

    Hotărârea Guvernului României nr. 677/2016 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2015/751 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacţiile de plată cu cardul a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 766 din 30 septembrie 2016. Actul normativ se aplică în relaţia dintre prestatorii de servicii de plată şi…

  • Noi interdicţii pentru recuperatorii de credite bancare

    Începând cu 30 septembrie, reprezentanţii firmelor specializate în recuperarea creanţelor vor avea o serie de interdicţii exprese atunci când vine vorba de contactarea cetăţenilor. Recuperatorilor de datorii li se vor interzice să caute debitorii la locul de muncă, să ia legătura cu vreo altă persoană în afara lor sau să îi contacteze între orele 20.00…

  • S-a redus rata creditelor neperformante

    Președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, a declarat că rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc s-a redus la jumătate față de nivelul maxim atins în perioada post-criză și a ajuns la 11,3% în iunie 2016. Conform datelor BNR, rata creditelor neperformante a fost de 13,61%, în 2015, mai puţin cu…

  • BNR a lansat Ghidul privind impactul intrării în dificultate a unei instituţii financiare

    Banca Naţională a Ronâniei a publicat Ghidul privind aplicarea obligaţiilor simplificate în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Directiva 2014/59/UE (EBA/GL/2015/16). Ghidul se adresează autorităţilor competente şi autorităţilor de rezoluţie şi precizează criteriile de evaluare a impactului intrării în dificultate a unei instituţii şi a lichidării ulterioare a acesteia, prin procedurile normale de insolvenţă, asupra…

  • Ministerul Finanţelor a împrumutat 575 milioane de lei de la bănci

    La sfârşitul săptămânii trecute, Statul a împrumutat 575 milioane de lei de la bănci prin lansarea unor obligaţiuni cu scadenţa în aprilie 2020, la un randament mediu anual de 1,39%, ce a întrecut aşteptările analiştilor. De asemenea, la o licitaţie, Trezoreria a împrumutat 500 milioane de lei, cererea depăşind oferta de peste cinci ori, iar…

  • Noi schimbări pentru asigurările de sănătate şi asigurările agricole

    În cadrul unor grupuri de lu­cru, asigurătorii şi reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) au for­mu­lat o serie de propuneri care reglementează stimularea dezvoltării asigu­ră­ri­lor de sănătate şi agricole, princi­palele su­ges­tii fiind subvenţionarea primelor plătite pen­tru asigurările agricole, dar şi extin­de­rea folosirii poliţelor private de sănătate la spitale publice care ar urma să presteze ser­vicii în regim privat.…

  • Au crescut considerabil datoriile firmelor către bugetul de stat

    Un raport realizat despre mediul de afaceri din România arată că, datoriile firmelor către bugetul de stat au crescut cu 5,6% în ultimul an, adică de la 13 miliarde lei până la 84 de miliarde de lei, iar neplata la timp a facturilor a generat falimentarea a peste 1.500 de firme. Întârzierile la plata facturilor…