Categorie: Cifre din economie

  • Raportul Comisiei Europene privind prognoza economică de toamnă

    Comisia Europeană apreciază că, Guvernul va fi nevoit să crească taxe sau să taie cheltuieli pentru a compensa scăderile de venituri prognozate în 2015 din reducerea CAS, a taxei pe stâlp şi a accizelor, în caz contrar urmând ca deficitul bugetar să urce la 2,8% din PIB, cu 10 miliarde lei peste ţintă. „Pentru 2015,…

  • Cel mai mare avans din UE al preţurilor producţiei industriale

    Potrivit datelor Eurostat, România a înregistrat în luna septembrie cea mai mare creştere din Uniunea Europeană a preţurilor producţiei industriale, de 0,4%, comparativ cu luna similară a anului trecut, în condiţiile în care indicatorul a urcat doar în trei state, iar la nivel comunitar a scăzut cu 1,6% Celalte două ţări care au raportat creşteri…

  • Proiectul de buget pentru 2015 prezentat pentru dezbatere la finele lunii noiembrie

    Ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov a declarat că proiectul de buget pentru 2015 va fi prezentat pentru dezbatere la finele lunii noiembrie și până la 31 decembrie ar putea fi votat, și că în sfârșit acest buget va fi unul nu contabil ci făcut pentru oameni, pentru dezvoltare. Oficialul a menționat faptul că în cazul în care…

  • Salarii majorate

    Salariile tuturor lucrătorilor din Poşta Română vor creşte în luna noiembrie, iar la acest moment estimăm pentru sfârşitul anului 2014 un profit de peste 10 milioane de euro pentru companie, a declarat, Răzvan Cotovelea, ministrul pentru Societatea Informaţională. Privitor la procesul de privatizare a companiei, ministrul de resort a menţionat că, în prezent, Comitetul de privatizare…

  • Stocuri pentru iarnă

    Titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale au obligaţia de a deţine stocuri minime totale de gaze de 19,7 milioane de MWh înainte de a intra în această iarnă, potrivit unui ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Pentru sezonul rece 2014-2015, sectorul reglementat va avea la dispoziţie 11,5 milioane de…

  • Ministerul Finanţelor a înregistrat excedent bugetar

    Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, după primele nouă luni, execuţia bugetară a trecut pe excedent fiind influenţată de venituri de peste 1,1 miliarde lei provenite în luna septembrie din certificatele pentru emisii de gaze cu efect de seră şi tranşa a doua din impozitul pe construcţiile speciale. Astfel, încasările din certificatele pentru emisii de gaze cu…

  • Creditele contractate de populaţie şi firme

    Creditele pentru populaţie şi firme au scăzut în septembrie cu 0,2% (sau 0,3% în termeni reali) faţă de luna anterioară, la 213,069 miliarde lei, influenţate negativ de scăderea finanţărilor în valută, cu 0,8%. Creditul în lei a crescut cu 0,6 la sută (0,4 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat…

  • Cheltuieli pentru protecţia mediului în anul 2013

    Conform datelor prezentate de către Institutul Naţional de Statistică, cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional au continuat să scadă în 2013 şi au ajuns la 15,6 miliarde lei. Suma respectivă reprezentă circa 2,5% din PIB, faţă de 3% în 2012. Pe domenii de mediu, cele mai mari cheltuieli s-au înregistrat pentru managementul deşeurilor (54,2%),…

  • Bugetul Ministerului Educaţiei a fost suplimentat

    Biroul de presă al Executivului informează că, Guvernul a decis, printr-o Hotărâre, suplimentarea cu 40.000 mii de lei a bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale pentru plata unor titluri executorii. Alocarea pentru bugetul MEN s-a făcut din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2014 pentru instituţiile de învăţământ superior de stat. De asemenea, Executivul a decis…

  • Totalul sumelor refuzate de bănci la plată a crescut

    Potrivit datelor raportate la Centrala Incidentelor de Plăți din Banca Națională a României, valoarea sumelor refuzate la plată de băncile comerciale a crescut în septembrie cu 14,4% față de luna anterioară, ajungând la 648,4 milioane de lei. Cea mai mare parte a sumelor refuzate la plată în luna septembrie din acest an a provenit din plățile…