Categorie: Cifre din economie

  • Majorarea combustibililor, alimentelor și serviciilor

    În primele patru luni ale anului, prețurile alimentelor au crescut cu aproape 1,5%, în timp ce combustibilii erau mai scumpi cu aproape 5%, iar tutunul cu circa 6%, ca urmare a majorării acizelor.  Cele mai mari creșteri de prețuri în luna aprilie comparativ cu decembrie 2013 sunt înregistrate la  fasole, fructele proaspete și citrice. Astfel, în…

  • Prognozele privind activitatea OMV Petrom

    Producătorul de hidrocarburi şi electricitate OMV Petrom estimează pentru anul în curs pierderi din activitatea de producţie şi vânzare a electricităţii şi scăderi la cererea de gaze naturale. OMV Petrom preconizează că în 2014 preţurile energiei electrice vor fi influenţate negativ atât de dinamica ofertei, ca urmare a punerii în exploatare a unor capacităţi suplimentare din…

  • Deficitul balanței comerciale s-a redus

    Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a fost de 2,478 miliarde lei (551,4 milioane euro), în martie 2014, ceea ce semnifică o scădere cu 26,8 milioane lei (18,8 milioane euro), față de martie 2013, a anunțat Institutul Național de Statistică. Conform noutăților legislative, exporturile FOB au însumat 20,121 miliarde lei (4,478 miliarde euro), iar importurile CIF au…

  • Indicii producţiei industriale în luna martie şi trimestrul I 2014

    Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în luna martie 2014, producţia industrială a crescut faţă de luna februarie atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,8%, respectiv cu 1,1%. Faţă de luna corespunzătoare din anul 2013, producţia industrială a crescut…

  • Venituri totale în valoare de 618.000 lei estimate pentru S.C.

    Veniturile totale ale S.C. ‘Poșta Română Broker de Asigurare’ SRL sunt estimate în acest an la 618.000 lei, în timp ce numărul de angajați va fi de 3, fiecare dintre aceștia urmând să câștige, în medie, aproape 4.500 de lei/lună, prevede Ordinul privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății nou înființate, publicat în…

  • Contractarea fondurilor europene destinate agriculturii

    Prin intermediul Ministerului Agriculturii, România contractat toate fondurile europene destinate agriculturii în ceea ce priveşte componenta de dezvoltare rurală, valoarea acestora ajungând la 10,2 miliarde de euro, a afirmat ministrul de resort, Daniel Constantin. Potrivit lui Constantin, din aceste 10,2 miliarde de euro, circa 70% reprezintă investiţii în proiecte deja implementate, diferenţa de bani urmând…

  • 1,2 miliarde de euro din fonduri europene – necheltuiţi la transporturi

    Potrivit declaraţiilor ministrul Transporturilor, Dan Şova, în perioada 2007 – 2013 1,2 miliarde de euro din fonduri europene au rămas necheltuiţi la transporturi. „Noi încercăm acum, printr-o facilitate obţinută de premierul Ponta prin negocieri cu CE, să aducem în aceşti doi ani, 2014 – 2015, de la groapă, nişte bani pierduţi de guvernele de dreapta în…

  • 26 mai – termenul-limită de declarare a impozitului pe construcţii

    În 8 mai Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că termenul de declarare a impozitului pe construcţii datorat pentru anul 2014 este 26 mai. La această dată va fi plătită și prima rată în contul acestui impozit, cea de-a doua rată urmând să fie achitată la 25 septembrie 2014. Plata impozitului pe construcţii este…

  • Piața neagră a țigaretelor continuă să crească

    Conform datelor companiei de cercetare Novel, piața neagră a țigaretelor continuă să crească, înregistrând un nivel de 15,8% în luna martie, după ce în luna ianuarie a înregistrat un nivel de 15,7% – cel mai mare din ultimii doi ani și jumătate. Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după sectorul…

  • Câştigul salarial mediu în luna martie

    Potrivit raportului realizat de către Institutul Naţional de Statistică, în luna martie 2014, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.356 lei, cu 4,9% mai mare decât în luna februarie 2014. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.706 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 80 lei (4,9%). Valorile cele mai…