Categorie: Cifre din economie

  • Ministerul Finanţelor a atras 502,5 milioane de euro prin obligaţiuni

    Ministerul Finanţelor a atras 502,5 milioane de euro prin obligaţiuni

    Marţi, au fost atrase 502,5 milioane euro de pe piaţa locală prin vânzarea de obligaţiuni de stat în valută cu scadenţa la trei ani, sumă de peste trei ori mai mare decât valoarea indicativă, la un randament mediu de 3,14% pe an, reprezentând cel mai mic nivel pentru această maturitate. Subscrierile au totalizat 807,6 milioane…

  • În 2013 bugetul Ministerului Transporturilor va fi de 7,29 miliarde lei

    În acest an bugetul Ministerului Transporturilor va fi de 7,29 miliarde lei, în creştere cu 40% faţă de execuţia preliminată de 5,18 miliarde lei din 2012 care exclude CNADNR, şi va fi majorat cu 50% în 2014. În bugetul din 2013, suma prevăzută pentru proiectele cu finanţare externă neramburabilă se ridică la 3,38 miliarde lei,…

  • Bugetul ICCJ, în creştere cu 6,59% faţă de 2012

    Conform proiectului de buget postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, pentru anul 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are alocat un buget de 61,11 milioane de lei, cu 6,59% mai mult decât execuţia bugetară preliminară din 2012. Cheltuielile instituţiei pe 2013 sunt evaluate la 60,61 de milioane de lei, în creştere cu 6,54%, din…

  • Bugetul Ministerului Muncii pentru 2013, în scădere cu 1,92%

    Bugetul Ministerului Muncii pentru 2013, în scădere cu 1,92%

    Potrivit proiectului de buget pe 2013 publicat de Ministerul Finanţelor, bugetul propus pentru Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), pentru anul 2013, este de 30,444 miliarde lei, cu 1,92% mai mic decât execuţia bugetară pe anul trecut. Cheltuielile salariale în bani sunt estimate la 167,9 milioane lei, cu 11,23% mai mult decât…

  • Guvernul a redus creşterea economică de la 1,8% la 1,6%

    Potrivit proiectului de buget, publicat pe 21 ianuarie, Guvernul a modificat prognoza de creştere economică pentru anul curent, de la 1,8% la 1,6%. Conform proiectului, PIB-ul României este estimat la 623,3 miliarde de lei în 2013. Inflaţia medie anuală va fi de 4,3%, în timp ce cursul mediu de schimb este estimat la 4,5 lei/euro.…

  • În timp de 11 luni din 2012 investiţiile străine directe au crescut cu 3,8% la 1,44 miliarde de euro

    În timp de 11 luni din 2012 investiţiile străine directe au crescut cu 3,8% la 1,44 miliarde de euro

    Banca Naţională a României (BNR) a anunțat că investiţiile străine directe au crescut în primele 11 luni ale anului 2012 cu 3,8% la 1,44 miliarde de euro, faţă de valoarea de 1,388 miliarde de euro întregistrată în aceeași perioadă a anului 2011. Investiţiile străine directe au finanţat 33,9% din deficitul contului curent. Participaţiile la capital consolidate cu…

  • Deficit de 4,24 mld. euro a contului curent în primele 11 luni

    După primele 11 luni din anul trecut, contul curent al balanţei de plăţi s-a închis cu un deficit de 4,24 miliarde euro, cu 19% mai jos faţă de nivelul consemnat în perioada similară din 2011, chiar dacă soldul negativ al balanţei bunurilor s-a adâncit uşor de la 6,52 mld. euro la 6,58 mld. euro. Conform datelor…

  • În 2012, BERD a investit în România aproximativ 600 mil. euro

    În 2012, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a investit în România aproximativ 600 de milioane de euro, prin semnarea a 26 de proiecte, conform datelor comunicate de Olga Roşca, analist la instituţia financiară. De la începutul operaţiunilor în România, BERD a investit peste 6 miliarde de euro, în 331 de proiecte. La nivel internaţional, aceasta…

  • Guvernul şi-a propus pentru 2014 o creştere economică de 1,8% din PIB

    Pentru anul 2014, Guvernul şi-a fixat o ţintă prudentă de creştere economică de 1,8% din PIB, însă speră într-o variantă optimistă să atingă un avans economic de 2% din PIB, a informat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea. Acesta a afirmat că, pentru anul trecut, baza de creştere economică este anticipată la 0,7%. Proiectul de…

  • România va împrumuta 1,5 miliarde euro de pe piaţa externă pentru finanţarea deficitului bugetar

    Potrivit unor date prezenzate de premierul Victor Ponta, joi, 10 ianuarie, în 2013 România va împrumuta 1,5 miliarde euro de pe piaţa externă pentru finanţarea deficitului bugetar. Prin urmare, Produsul Intern Brut este estimat la 139,8 miliarde de euro, în creştere faţă de anul trecut, iar veniturile statului sunt estimate la 46 miliarde de euro, reprezentând 2.300 de euro…