Categorie: Cifre din economie
-
Eliberarea adeverinţelor de vechime angajaţilor, o obligaţie pentru angajator?
Angajatorii sunt obligaţi să completeze adeverinţe de vechime pentru fiecare angajat, în care se trec mutaţiile intervenite pe durata executării contractului individual de muncă, respectiv: încheierea, modificarea, suspensarea sau încetarea contractului individual de muncă.
-
Procedura eşalonării la plată a fost adoptată. Ce condiţii trebuie să îndeplinească debitorii?
Având în vedere necesitatea prevenirii acumulării de către contribuabili a noi datorii la bugetul general consolidat care ar putea conduce la declanşarea procedurilor de insolvenţă, precum şi necesitatea acordării unor şanse de redresare economică, în special contribuabililor cu afaceri viabile care au fost afectate de pandemie, şi evitarea deschiderii procedurilor de insolvenţă care din perspectiva…
-
Personalul angajat fără concurs în perioada stării de urgenţă poate fi menţinut în activitate peste termenul pentru care a fost încadrat!
Având în vedere starea de fapt obiectivă, determinată de dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale şi internaţionale privind răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2, pentru continuarea misiunilor specifice fiecărei instituţii se impune luarea de măsuri pentru asigurarea la acelaşi nivel a resurselor umane implicate.
-
Termenul de 10 zile începe să curgă de la data la care convocarea adunării generale prin scrisoare recomandată a ajuns la destinatari!
Legea societăţilor comerciale prevede că, convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.
-
Organizatorii de evenimente pot oferi vouchere consumatorilor!
OUG nr. 174/2020 prevede că prin derogare de la prevederile referitoare la dreptul de retragere, aşa cum este acesta reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii pentru evenimentele şi activităţile culturale, festivalurile şi proiecţiile cinematografice ce urmau a fi susţinute pe perioada stării de…
-
Testele pentru Covid făcute de firme angajaţilor vor fi suportate de stat!
Ministrul Finantelor Publice a declarat ca testele pentru Covid facute de firme angajatilor vor fi suportate de stat. Ministrul a prezentat, in cadrul sedintei de presa, un proiect de OUG care contine mai multe masuri fiscal-bugetare importante. Una dintre facilitatile luate in considerare de stat este plata testelor pentru depistarea Covid-19, care este suportata in…
-
Mai mulţi beneficiari pot primi ajutor financiar pentru sprijinirea dezvoltării de produse şi servicii
A fost modificat articolului 11 din Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea dezvoltării de produse şi servicii TIC inovative create de IMM-uri, în cadrul axei prioritare 2, prioritatea de investiţie 2b – Dezvoltarea produselor şi serviciilor TIC, a comerţului electronic şi a cererii de TIC, acţiunea 2.2.1 „Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul…
-
Situaţia rezervelor valutare la Banca Naţională a României!
La 30 septembrie 2020, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 32.588 milioane euro, față de 35.768 milioane euro la 31 august 2020.
-
BNR. Indicatori monetari la final de august!
Masa monetară în sens larg a înregistrat la sfârşitul lunii august 2020 un sold de 452 793,9 milioane lei. Aceasta a crescut cu 1,5 la sută (atât în termeni nominali, cât şi în termeni reali ) faţă de luna iulie 2020, iar în raport cu august 2019 s-a majorat cu 14,3 la sută (11,3 la…
-
BNR. Balanţa de plăţi şi datoria externă
Conform unui comunicat BNR în perioada ianuarie – iulie 2020, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4 863 milioane euro, comparativ cu 6 038 milioane euro în perioada ianuarie-iulie 2019; în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 635 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent…