Categorie: Cifre din economie

  • Statul cheltuie mai multi bani comparativ cu anul trecut!

    În primele opt luni ale acestui an, statul a cheltuit cu 11% mai mult decât în aceeaşi perioadă a lui 2016. Veniturile au crescut şi ele, cu aproape 9%, dar nu au reuşit să ţină pasul. În aceste condiţii, deficitul bugetar a fost de 6,5 miliarde de lei, mai mult decât dublu faţă de ianuarie-august…

  • Deficitul bugetar continuă să se adâncească!

    Execuţia bugetului general consolidat pe primele opt luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 6,5 miliarde lei, respectiv 0,78% din PIB, raportat la deficitul de 3,1 miliarde lei, respectiv 0,41% din PIB, consemnat în perioada similară din 2016, informează Ministerul Finanţelor Publice. În intervalul ianuarie-iulie 2017, deficitul s-a situat la 5,1 miliarde…

  • A crescut numărul de tranzacţii derulate de Bursa de Valori!

    Numărul de tranzacții derulate la BVB a crescut cu 9,93% în primul semestru din 2017, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, la 548.708, iar valoarea totală a acestora a urcat cu 37,17%, la 6,697 miliarde de lei, potrivit unui raport al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluția pieței de capital în primul semestru…

  • Au scăzut investiţiile străine directe!

    Investițiile străine directe au scăzut cu 17,22% în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2016, la 2,369 miliarde euro, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR), date publicității. Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 2,369 miliarde de euro (comparativ cu 2,862 miliarde de euro în perioada ianuarie —…

  • Rectificarea bugetară a fost aprobată!

    Prima rectificare a bugetului pentru 2017 a fost aprobată astăzi de Guvern în condițiile înregistrării unei creșteri economice de 5,8% pe primul semestru, ceea ce a determinat o creștere a PIB cu 21,9 miliarde lei, conform estimărilor Comisiei Naționale de Prognoză, de la 815,2 miliarde lei la 837,1 miliarde lei, se arată într-un comunicat al…

  • Rata anunală a inflaţiei a fost de 1,5% în luna august!

    Rata anuală a inflației a fost de 1,2% în august, în scădere cu 0,22 puncte procentuale comparativ cu nivelul de la finalul lunii precedente, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS). În iulie, rata anuală a inflației a fost de 1,4%, în creștere comparativ cu 0,85% în luna anterioară. ”Prețurile…

  • Deficitul bugetar nu va trece de 3% din PIB până la finalul anului!

    Ministrul finanţelor afirmă că până la finele anului deficitul bugetar nu va trece de 3% din PIB. Acesta a declarat: „Multe ministere au o execuţie slabă. Ministerul Transporturilor nu are o execuţie bună la investiţii. Este adevărat că erau sume mari pe fonduri europene, dar nu s-a reuşit atragerea lor, aşa încât până la această…

  • Câştigul salarial mediu brut pe economie a crescut în iulie faţă de luna anterioară!

    Câștigul salarial mediu brut pe economie a crescut cu 0,5% în iulie față de luna anterioară, până la 3.329 lei, în timp ce valoarea netă s-a situat la 2.391 de lei, în urcare cu 11 lei (+0,5%), arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Conform statisticii, cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu nominal…

  • Banca Central Europeană menţine sprijinul acordat economiei!

    Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să menţină sprijinul acordat economiei atât timp cât va fi necesar, lăsând nemodificate dobânzile şi programul de achiziţii de active. Într-un comunicat de presă al BCE, instituţia precizează că, la şedinţa care a avut loc joi, Consiliul guvernatorilor a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp…

  • Cursul euro, încotro?

    Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,5959 lei/euro, 3,8697 lei/dolar, 4,0320 lei/franc elveţian. Euro rămâne la 4,59 lei, aproape de cursul BNR anunţat ieri. Pe 29 august, euro a atins maximul ultimelor două luni. Moneda europeană a atins pe 21 iunie 2017 maximul ultimilor patru ani şi zece luni: 4,5987…