Categorie: Cifre din economie

  • Estimările BNR în ceea ce priveşte rata inflaţiei!

    Banca Națională a României (BNR) estimează o inflație de 0,2%, la finalul lunii martie, cu un interval de incertitudine de 0,5% în sus sau în jos, reiese din datele instituției. De asemenea, pentru finalul lunii iunie, Banca Centrală a prognozat 0,6%, cu un interval de +/—0,9%, în timp ce în cel de-al treilea trimestru este…

  • Salariul mediu brut pe economie a crescut cu 8,4% în decembrie 2016 față de luna anterioară!

    Salariul mediu brut pe economie a crescut cu 8,4% în decembrie 2016 față de luna anterioară, la 3.257 lei, iar salariul mediu net a ajuns la 2.354 lei, în urcare tot cu 8,4%, cel mai bine câștigând lucrătorii din domeniul fabricării produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, iar cel mai puțin…

  • Bursa de la Bucureşti închide pe ‘roşu’ şedinţa de miercuri

    Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de miercuri pe toţi indicii bursieri, iar valoarea tranzacţiilor derulate s-a situat la 20,58 milioane de lei (4,58 milioane de euro). Conform datelor de la finalul zilei, schimburile cu acţiuni au însumat 17,47 milioane de lei (3,89 milioane de euro), iar cele cu certificate 2,58…

  • Traiectoria ratei anuale a inflaţiei îşi păstrează profilul ascendent!

    Rata anuală a inflaţiei ar putea reveni în teritoriu pozitiv în primul trimestru din acest an, pe fondul epuizării impactului reducerii TVA la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR). Scenariul de bază al prognozei reconfirmă perspectiva revenirii ratei anuale a inflaţiei în teritoriu pozitiv în primul trimestru al…

  • Prima de risc a României a crescut!

    De la declanşarea protestelor de stradă, prima de risc a României, (CDS) s-a majorat cu aproximativ 0,3%.Asta înseamnă că orice împrumut al statului pe piaţa extern devine mai scump. Potrivit datelor prezentate, CDS-ul  României, care se calculează direct la costul creditului guvernamental a crescut de la 1,3%, valoare înregistrată la data de 26 ianuarie, la…

  • Bursa de la Bucureşti a închis pe ‘roşu’ ieri!

    Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi pe toţi indicii bursieri, iar valoarea tranzacţiilor derulate s-a situat la 25,71 milioane de lei (5,67 milioane de euro). Conform datelor de la finalul zilei, schimburile cu acţiuni au însumat 24,73 milioane de lei (5,45 milioane de euro), iar cele mai semnificative tranzacţii…

  • Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul pentru anul trecut în creştere cu 13,5%!

    Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna decembrie 2016, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 5,4%, ca urmare a creşterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+15,5%) şi vânzărilor de produse nealimentare (+3,2%), potrivit INS. Totodată, comerţul cu amănuntul…

  • ANAF va fi obligată să publice o listă neagră cu firmele care prezintă riscuri în afaceri

    Ministrul Finanţelor a anunţat că ANAF va fi obligată să publice o listă neagră cu firmele care reprezintă un risc pentru oricine vrea sa intre în afaceri cu ele. Această listă va fi realizată pentru ca oamenii care vor să se asocieze cu aceste companii să ştie în ce se bagă, a anuntat ministrul. Ministrul…

  • România va beneficia de un împrumut de 500 de milioane de euro

    Potrivit unui comunicat al Băncii Mondiale, Consiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale a aprobat suma de 500 milioane euro, care va fi acordata României în contul celui de-al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanţelor publice şi creşterea economică. Astfel, România va beneficia de un împrumut pentru eficientizarea finanţelor publice şi reformarea anumitor instituţii…

  • România în lista statelor UE care înregistrează scăderi ale producţiei industriale

    Oficiul European de Statistică, a publicat date privind producţia industrială din România conform cărora în luna octombrie comparativ cu luna septembrie, aceasta a scăzut cu 0,3% în Uniunea Europeană (UE 28) şi cu 0,1% în zona euro (EA 19). Facând o paralelă cu alte ţări europene, au fost înregistrate scăderi ale producţiei industriale în Irlanda…