Categorie: Cifre din economie

  • Investiţiile străine ajută la dezvoltarea afacerilor româneşti

    Potrivit unui studiu realizat, investiţiile străine au o influenţă majora asupra dezvoltării afacerilor româneşti.  Astfel, studiul arată că judeţele ca: –  Bacău, cu afaceri de 15 miliarde de lei pe an şi o pondere a capitalului local de 92%, – Constanţa, cu afaceri de 45 de miliarde de lei şi 86% capital românesc, – Suceava (13…

  • Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa din 24 noiembrie

    Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa din 24 noiembrie 2016, iar valoarea tranzacţiilor derulate a constituit 17,48 milioane de lei (3,88 milioane de euro). Astfel, tranzacţiile cu acţiuni au însumat 17,16 milioane de lei (3,80 milioane de euro), iar cele cu certificate s-au aflat la circa 319.000 de lei (70.686 euro).  Totodată, indicele de…

  • S-au redus restanţele creditelor cu 40%

    Conform datelor centralizate de Banca Naţională a României, restanţele la creditele acordate firmelor şi populaţiei la finalul lunii octombrie se ridicau la peste 13,5  miliarde lei, înregistrând o scădere cu 40,8% decât perioada similară a anului precedent, 5,8 miliarde lei fiind restanţe în moneda naţională, în scădere cu 41,2%, iar  circa 7,65 miliarde lei în…

  • În noiembrie, A.N.A.F rambursează TVA în sumă de 995,81 milioane de lei

    Conform comunicatului emis de ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală), acesta rambursează, în luna noiembrie, TVA în sumă de 995,81 milioane de lei. „Suma include, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 08.10.2016, cu excepţia deconturilor aferente operaţiunilor de import, care au fost…

  • BVB lansează portalul pentru informarea investitorilor cu privire la companiile din România

    Daniela Șerban a declarat că Bursa de Valori București (BVB) este gata pentru a lansa portalul pentru informarea investitorilor cu privire la o companie căutată de acesta, inclusiv știrile de presă și o secţiune destinată rapoartelor analiștilor. „Este vorba de un nou portal, intitulat InvestingRomania.com, pe care suntem foarte aproape să îl definitivăm. Ne-am gândit…

  • Guvernul a pus în discuţie rectificarea bugetului de stat pe 2016

    Guvernul a pus în discuţie rectificarea bugetului de stat pe 2016 şi a bugetului asigurărilor sociale de stat. Cei mai mulţi bani va primi sfera sănătăţii, vor fi alocate credite de angajament de 2,21 miliarde de lei pentru Casa Naţionale de Asigurări de Sănătate. De asemenea, vor fi alocate sume impunătoare şi Ministerului Dezvoltării Regionale, Ministerul…

  • În 2015 companiile au înregistrat un profit brut de peste 49,9 miliarde de lei

    Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în 2015 companiile au înregistrat un profit brut de peste 49,9 miliarde de lei, în creștere cu 42,8% comparativ cu anul precedent. Sectorul serviciilor a înregistrat cea mai mare valoare a profitului brut, de peste 16,6 miliarde de lei, urmat de firmele din comerț cu peste 15,3 miliarde de lei,…

  • Când va fi aprobată HG care înfiinţează registrul public de salarizare

    Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dragoş Pîslaru, a declarat că HG care înfiinţează registrul public de salarizare va fi aprobată în cursul acestei săptămâni. „Nu aveam evidenţa salariaţilor din sistem cu modul în care le sunt făcute salariile. V-am mai spus în urmă cu ceva vreme că am ajuns de la 330.000…

  • Date oficiale privind absorbţia fondurilor europene

    Ministerul Fondurilor Europene a publicat informaţii conform cărora Comisia Europeană a aprobat României 4 miliarde de euro din 14 miliarde de euro pentru exerciţiul financiar 2007-2013, iar rata absorbţiei fondurilor europene a atins nivelul de 80,16%, cu mai mult 21,49% în anul 2016. Totodată, pentru exerciţiul financiar 2014-2020, ministerul de resort a menţionat că au…

  • Aproximativ 100 de premii acordate de Loteria Bonurilor Fiscale

    Loteria Bonurilor Fiscale a determinat caracteristicele bonurilor câştigătoare pentru cumpărăturile din 1 – 31 octombrie, şi anume sunt cheltuielile din 21 octombrie cu suma cuprinsă între 168 lei şi 168,99 lei. Suma dispusă pentru premiere este de 1 milion de lei, din care vor fi acordate aproximativ 100 de premii. Selecţia câştigătorilor se face în două etape.…