Categorie: Cifre din economie

  • Bugetul, în pericol!

    Bugetul de stat reprezintă principalul beneficiar al cruciadei fiscale. De  câştigat vor avea şi firmele care au lucrat şi până în prezent legal. Cei care au trecut prin casa de marcat toate veniturile şi au reuşit, totuşi, să rămână pe piaţă îşi vor vedea acum o bună parte din concurenţă la ananghie. De cealaltă parte, există şi efecte negative.…

  • Amenzi aplicate în domeniul panificației în primul trimestru

    În urma efectuării peste 8.000 de controale, la producătorii de produse de panificaţie, cât şi la cei care comercializează produsul finit către populaţie, oamenii legii au aplicat peste 8.300 de sancţiuni contravenţionale de la începutul anului, dar şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare de peste 3.400.000 de lei.  Acţiunile desfăşurate de poliţişti în domeniul morăritului şi panificaţiei…

  • Cât bacşiş lasă românii pe an?

    În urma fiscalizării bacşişului, Guvernul a estimat că în acest an va colecta la bugetul de stat 154 milioane lei, 300 milioane lei anul viitor, 319 milioane lei în 2017 şi 338 milioane lei în 2018, respectiv 1,11 miliarde lei în circa trei ani şi jumătate, adică piaţa bacşişului s-a estimat undeva la 1,8 miliarde de lei anual.…

  • 1,2 miliarde lei – limita anuală de finanţare rambursabilă pentru autorităţi locale

    Potrivit unei hotărâri a Guvernului, limita anuală privind finanţările rambursabile care pot fi contractate de unităţile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale, reprezentînd datorie publică locală, va fi de 1,2 miliarde de lei pentru fiecare dintre anii 2015, 2016 şi 2017. Un comunicat al Executivul mai arată că aceeaşi limită anuală de 1,2 miliarde lei pentru fiecare dintre anii 2015, 2016 şi 2017 a…

  • Restanţe de 900 mil. lei la creditele luate de la IFN-uri

    Conform datelor BNR, firmele care se află în insolvenţă şi cele în faliment aveau la sfârşitul lunii februarie restanţe în sumă de 900 de milioane de lei (203 mil. euro) în contul creditelor contractate de la instituţiile financiare nebancare (IFN), ceea ce constituie 42% din totalul sumelor restante la IFN-uri ale debitorilor firme. Astfel, sumele restante sunt în creştere cu…

  • Inflaţia anuală – la 0,8% în Trimestrul I

    În acest an, Banca Naţională a României poate să ajungă în situaţia de a încerca să evite deflaţia în urma reducerii TVA la produsele alimentare de la 24% la 9%, analiştii ajustând prognozele de inflaţie pentru finele anului spre zero sau chiar în teritoriul negativ. La sfârşitul primului trimestru rata anuală a inflaţiei a fost de 0,8 procente. Preţurile…

  • România – ţara cu cele mai slabe investiţii în educaţie

    Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), România continuă să se plaseze în coada clasamentului lumii la capitolul cheltuieli cu învăţământul, fiind devansată de ţări precum Bulgaria, China sau Indonezia. Statisticile arată că în anul 2013 în sistemul public de învăţământ au ajuns bani echivalent cu doar 2,5% din PIB, iar, potrivit legii…

  • România va beneficia de fonduri europene pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de inundaţiile din 2014

    România va beneficia de ajutoare din partea Comisiei Europene, în valoare de 8,5 milioane de euro, pentru a acoperi parţial costurile aferente operaţiunilor de urgenţă de reabilitare în urma inundaţiilor din 2014, când au fost afectate infrastructurile de transport, apă, energie şi comunicaţii, precum şi locuinţe şi ferme. Fondurile, acordate din Fondul de solidaritate al…

  • Diminuarea participaţiilor la Fondul Proprietatea

    La 30 martie 2015, Fondul Proprietatea (FP) a publicat structura actualizată a acţionariatului şi numărul total al drepturilor de vot aşa cum rezultă din datele Depozitarului Central. La finalul lunii martie, acţionarii instituţionali străini aveau 51,29% faţă de 51,81% din capitalul social subscris; 52,87% faţă de 53,40%, din capitalul social subscris şi vărsat şi 58,04%, faţă…

  • România va adera la zona euro după 2020

    Adoptarea euro va avea loc cel mai devreme după 2020, întrucât termenul asumat politic, 2019, a fost unul formal, fără ca autorităţile să aibă o agendă şi o strategie bine definită, în condiţiile în care în 2016 România ar trebui să intre deja în Mecanismul ratelor de schimb, consideră economiştii. „Anul 2019 era un obiectiv…