Categorie: Agricultura si silvicultura

  • Fonduri europene alocate pentru fermierii din România

    Autorităţile de la Bruxelles şi-au propus ca până în anul 2020 să acorde agricultoriilor din România subvenţii de peste 10 miliarde de euro. Anual, fermierii români primesc ajutoare de peste un miliard de euro de la Uniunea Europeană. Majoritatea guvernelor lumii oferă o formă sau alta de ajutoare agricole, însă există o ţară care a demonstrat…

  • Strategii pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar

    În cadrul audierilor în comisia din Parlament, Achim Irimescu, ministrul pro­pus pentru a prelua porto­foliul de la Agricultură, a declarat că va pune accentul în mandatul său pe dezvoltarea sistemului de irigaţii, pentru care este nevoie de o „abordare complexă”. De asemenea, Achim Irimescu, a vorbit despre absorbţia fondurilor europene în agricultură şi despre procentul…

  • Începând cu 17 noiembrie fermierii vor primi avansul de 53 de euro pe hectar

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat că începând cu 17 noiembrie 2015, peste un milion de fermieri vor primi avansul de 53 de euro pe hectar din plăţile directe pe suprafaţă. Ministrul a mai precizat că gradul de absorbţie pe plăţile directe a crescut de la 43% în 2012 la 98% în 2015, totalizând 7,6…

  • Ponderea foarte ridicată a populației ocupate în agricultură

    Potrivit datelor prezentate de Institutul Național de Statistică (INS), România a ocupat, anul trecut, primul loc în Uniunea Europeană în privința ponderii foarte ridicate a populației ocupate în agricultură, la mare distanță de următoarele clasate. Astfel în România s-a remarcat prin ponderea încă foarte ridicată a populației ocupate în agricultură (25,4%), comparativ cu celelalte țări clasate ca Grecia…

  • Proiect de modificarea a H.G. privind Programul naţional apicol pentru perioada 2014-2016

    La 4 noiembrie pe site-ul Ministerului Agriculturii a fost publicat un proiect de modificare şi completare a Hotărârii Guvernului nr.1050/2013 pentru aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2014-2016, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar. Principalele schimbări vizează acoperirea cheltuielilor pentru tratamentele și medicamentele folosite în stupină și care nu vor mai…

  • Masa lemnoasă provenită din fondul forestier proprietate publică va putea fi valorificată prin licitaţie

    Masa lemnoasă provenită din fondul forestier proprietate publică va putea fi valorificată şi prin licitaţie publică cu preselecţie de tipul licitaţie electronică, precum şi prin vânzarea prin intermediul platformelor electronice sau a pieţelor de tranzacţionare administrate de bursele de mărfuri. Aceste două noi tipuri se adaugă variantelor clasice de licitaţie disponibilie. Începând cu producţia anului…

  • Un nou val de scumpiri la produsele alimentare

    Potrivit președintelui Romalimenta, Sorin Minea, în această iarnă am putea asista la un nou val de scumpiri la alimente. Seceta din acest an este principalul motiv pentru care prețurile alimentelor ar putea crește în această perioadă cu un procent cuprins între 3 și 7%, consideră. La nivel de producător a fost operată deja o scumpire…

  • Fermierii care se asociază ar putea beneficia de o serie de scutiri de taxe

    Potrivit unui proiect de lege elaborat de Ministerul Agriculturii, fermierii care se asociază ar putea beneficia de o serie de scutiri şi reduceri de taxe. Actul normativ urmează să fie aprobat de guvern, în perioada următoare. Scopul proiectului de lege este să îi motiveze pe fermieri să se asocieze, oferindu-le mai multe beneficii decât în…

  • Statistici privind exportul de mobilă

    Potrivit preşedintelui Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR), Aurica Sereny, în primul semestru a anului 2015 s-a înregistrat o creştere a producţiei de mobilă cu 4,8%, în timp ce exportul a crescut cu 8,3% şi importul cu 6%. Şi numărul de salariaţi din acest sector a crescut cu încă 500 de persoane angajate în…

  • Statistici privind exportul de maculatură

    Potrivit statisticilor, producătorii de hârtie care se folosesc numai de maculatură în procesul de fabricaţie a hârtiei pentru ambalaje din carton ondulat sau pentru hârtie igienică, pot întâmpina probleme în menţinerea capacităţii de livrare pe piaţă a acestor produse, pricipalele cauze fiind colectarea defectuoasă a deşeurilor din hârtie şi carton şi exporturile tot mai mari…