Categorie: Agricultura si silvicultura

  • Alocare de fonduri pentru modernizarea sistemului principal de irigaţii

    Potrivit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, este preconizată alocarea anuală, timp de şapte ani, a 145 milioane euro pentru modernizarea sistemului principal de irigaţii, infrastructura secundară putând beneficia de fonduri europene în valoare de peste 430 de milioane de euro. Fondurile europene, aferente perioadei de programare 2014 – 2020, vor fi alocate prin…

  • Fermierii au solicitat 87 de milioane de euro pentru noul PNDR 2014-2020

    Potrivit datelor oferite de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, numărul proiectelor depuse la nivel național pe o parte din măsurile deschise din noul Program Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 a ajuns la 1.215, iar valoarea acestora însumează circa 87 de milioane de euro. Până în prezent, în cadrul Submăsurii 4.1 „Investiții în exploatații agricole” au…

  • Condiţiile privind primirea despăgubirilor pentru pagubele produse de secetă

    Secretarul Comisiei de Agricultură din Senat, Tanczos Barna, a anunţat că fermierii care doresc să primească despăgubiri pentru pagubele produse de secetă trebuie să depună cereri la primăriile pe raza cărora locuiesc, în caz contrar în lipsa unei cereri de despăgubire, fermierul nu va primi niciun leu. În conţinutul cererii fermierul va specifica suprafaţa afectată…

  • Fermierii vor primi subvenţii pentru culturile afectate de secetă

    Autorităţile le promit despăgubiri fermierilor care au culturile distruse de secetă, cu condiţia ca 1/3 din suprafaţa cultivată să fie calamitată. Încă de acum două săptămâni, asociaţiile de fermieri au informat pierderi de 2 miliarde de euro. Totuşi, oficialii Ministerului Agriculturii aşteaptă terminarea recoltatului pentru a calcula pierderile cauzate de secetă. „Cele mai afectate sunt culturile de porumb şi floarea soarelui”, a…

  • Au fost prelungite măsurile de sprijin pentru agricultorii afectaţi de embargoul impus de Rusia

    Comisia Europeană a prelungit măsurile de sprijin excepţional cu caracter temporar pentru producătorii din sectorul fructe şi legume, ca urmare a prelungirii embargoului Federaţiei Ruse impus produselor agroalimentare ale Uniunii Europene. Astfel, cantitatea repartizată României este de 3.000 tone. Perioada aplicării acestor măsuri este de la 8 august 2015 şi până la data epuizării cantităţii de 3.000 tone,…

  • Despăgubiri pentru producătorii români de legume și fructe

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că producătorii de legume și fructe din România vor primi despăgubiri din fondurile Uniunii Europene, în limita unei cantități de 3.000 de tone, pentru pierderile înregistrate din cauza prelungirii embaroului rusesc asupra produselor alimentare europene. Perioada aplicării acestor măsuri excepţionale a debutat la 8 august 2015 şi durează până…

  • Comisia Europeană a aprobat extinderea ajutoarelor destinate agricultorilor europeni

    Pentru atenuarea consecințelor embargoului impus de Rusia în cazul importurilor de produse agroalimentare din Uniunea Europeană, Comisia Europeană a aprobat extinderea, până în iunie 2016, a ajutoarelor destinate agricultorilor europeni. Comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, a declarat că măsurile de sprijin „au jucat un rol important pentru atenuarea consecințelor deciziei Moscovei” pentru produsele europene,…

  • Fermierii afectaţi de secetă ar putea fi despăgubiţi

    În cadrul unei întâlniri de lucru cu fermieri şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate din judeţul Neamţ, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu, a declarat că fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate de secetă, în această vară, ar putea fi despăgubiţi cel mai probabil printr-o schemă de ajutor de…

  • Măsura din PNDR dedicată infrastructurii din mediul rural va fi lansată în septembrie

    Până la momentul actual, Ministerul Agriculturii a deschis principalele 10 măsuri din noul Program Național de Dezvoltare Rurală. „Suntem, cred, primul minister care a reușit să deschidă aproape toate măsurile din noul Program Național de Dezvoltare Rurală. Până în momentul de față avem 900 de milioane de euro pe 10 măsuri care au fost deschise…

  • Seceta din acest an a afectat grav culturile agricole

    Potrivit declarațiilor preşedintelui Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, seceta a afectat grav culturile agricole din acest an și a determinat producătorilor pierderi de peste 2 miliarde de euro, reprezentând investiţii nerecuperabile. „Seceta s-a comportat diferit, în funcţie de zonă, cea mai afectată fiind zona Moldovei, unde nu a mai plouat din luna…