Categorie: Agricultura si silvicultura

  • Programul Național Apicol 2017 – 2019 va fi transmis Comisiei Europene în martie

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Programul Național Apicol 2017 – 2019 va fi transmis Comisiei Europene pentru aprobare în cursul lunii martie 2016. Programul Național Apicol 2017-2019 se adresează atât apicultorilor care dețin până la 75 familii de albine cât și celor care dețin peste 75 familii de albine (cu condiții diferite…

  • Exportul de miere a scăzut în primele 10 luni din 2015

    Potrivit datelor din balanța comercială cu produse agroalimentare din țările intra și extracomunitare prezentată de Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, România a exportat, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2015, o cantitate de 8.992,6 tone de miere, fiind în scădere cu 5,3% față de perioada similară din 2014. În primele 10 luni din anul…

  • România deţine peste 500 de produse tradiţionale

    Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, peste 510 de mărci româneşti au primit atestatul de produs tradiţional din 2013 şi până la începutul acestui an, fiind incluse în această categorie produse de panificaţie, lactate, mezeluri, peşte, legume sau băuturi. Totodată, între produsele tradiţionale româneşti intră şi brânză produs de Ţaga, realizat de Fabrica de Brânzeturi Transilvania sau…

  • Condiții noi pentru fermieri

    Conform noii legi a irigațiilor, ţara noastră va introduce un abonament anual pentru irigații, care va intra în vigoare din 2017. Astfel, valoarea acestuia va fi de 25 de lei pentru fiecare hectar cultivat, udat de rețeaua de irigații a statului, iar banii adunaţi vor fi utilizaţi pentru modernizarea sistemului de irigații. Totodată, dacă fondurile colectate vor depăși sumele necesare pentru…

  • Ajutor de la Guvern pentru agricultorii din sectorul legume-fructe

    În urma embargoului impus de Rusia, sectorul legume-fructe din România a fost afectat. Astfel, Guvernul a alocat 2,3 milioane de lei agricultorilor din sectorul legume-fructe, un sprijin menit să acopere pierderile suferite de producătorii agricoli, ca urmare a retragerii de pe piaţă a produselor în perioada 8 august 2015-18 septembrie 2015, în contextul crizei cauzate…

  • România a înregistrat un excedent în comerţul cu produse agroalimentare

    Potrivit datelor oferite de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în perioada ianuarie-octombrie 2015, România a înregistrat un uşor excedent în comerţul cu produse agroalimentare, de 70,47 milioane de euro, în scădere cu aproape 86% faţă de nivelul de 496,50 milioane de euro, raportat în perioada similară din 2014. Exporturile Românei realizate în ţările UE şi…

  • Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, modificat

    Guvernul a modificat, printr-o Hotărâre, Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, în sensul clarificării modului în care se determină preţurile de referinţă şi preţurile de pornire. Principalele modificări au în vedere: Definiţia termenului de „preţuri de referinţă pentru fiecare an de producţie. Potrivit noilor reglementări, „preţurile de referinţă pentru fiecare…

  • Acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură – trimestrul IV al anului 2015

    Depunerea cererilor de plată privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul IV al anului 2015, s-a finalizat în prima zi a lunii februarie. Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au declarat că ajutorul se acordă sub formă de rambursare a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri)…

  • Sectorul industriei alimentare din România – cel mai afectat de taxa pe ambalaje

    Sectorul industriei alimentare din România este cel mai afectat de taxa pe ambalaje, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, după discuția cu producătorii. Astfel, Irimescu a subliniat că taxa trebuie să poată fi achitată de producători fără a da faliment și în final să se asigure pârghiile necesare pentru reciclarea ambalajelor. Totodată, acesta a…

  • Grup de lucru pentru stabilirea prețurilor de vânzare a masei lemnoase pe nivelul minim de piață

    Directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, Adam Crăciunescu, a declarat că trebuie constituit de urgenţă un grup de lucru pentru stabilirea prețurilor de vânzare a masei lemnoase pe nivelul minim de piață. Membrii grupului de lucru trebuie să fie reprezentanţi atât ai Consiliului Concurenței, Ministerului Mediului, cât și Ministerului de Finanțe. Potrivit Hotărârii…