Categorie: Economie

  • Companiile ce trebuie să se înregistreze în sistemul european până la sfârşitul acestei luni

    Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a anunţat că companiile care activează în România şi au disponibilitate de certificate de emisii CO2 trebuie să se închidă pe balanţă şi să încarce certificatele de gaze cu emisii cu efect de seră în sistemul european până la 30 aprilie 2014. Totodată oficialul a mai spus că,…

  • Salvarea localităţilor aflate în insolvenţă

    Datorită faptului că există câteva zeci de localităţi care sunt în insolvenţă sau au cerut să intre, vicepremierul Liviu Dragnea, a afirmat că se caută soluții împreună cu Ministerul de Finanţe asupra plății datoriilor, astfel încât acestea  să fie suportate din bugetul de stat în cazurile negrevate de fraude. Dragnea susține că „sunt câteva situaţii de localităţi care…

  • Noutăţi pentru fermieri

    Printre ultimele noutăţi legislative se numără şi publicarea în Monitorul Oficial nr. 236 din 2 aprilie 2014, a Ordinului nr. 431/ 2014 pentru aprobarea cantităţilor de motorină aferente trimestrului IV – 2013, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare. Potrivit actului normativ, ajutorul de stat, constând din 21,00 euro/ 1000 litri,…

  • Utilizarea sumelor obținute din comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

    Guvernul a decis ca sumele obținute din comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră să fie utilizate pentru proiecte urgente şi anume pentru celea ce se  încadrează în prevederile Directivei 2003/87/CE. Printre aceste proiecte sunt incluse: – implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a municipiului București: 44.630 mii lei; – trecerea autobuzelor pentru…

  • A fost adoptată Legea IMM-urilor

    Noutăţi legislative: Cu 318 voturi pentru şi niciunul împotrivă a fost adoptată Legea IMM-urilor. În noua lege sunt incluse o serie de programe, precum microgranturi, microcreditări, programe pentru produse ecologice, a declarat ministrul delegat pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism, Florin Jianu. „Cred că două din cele mai importante lucruri se referă la accesul la finanţare şi…

  • O nouă lovitură pentru șoferi

    Toţi şoferii din România trebuie să afle că începând cu 1 iulie, amenzile pot ajunge la 9.000 de lei, datorită faptului că amenzile de circulaţie vor fi majorate astfel încât cea mai mică sumă pe care o veți plăti pentru încălcarea Codului rutier va fi de 180 de lei, iar cea mai mare poate ajunge…

  • Se majorează amenzile de circulaţie de la 1 iulie 2014

    Începând din 1 iulie 2014 se vor majora amenzile de circulaţie, de aceea cea mai mică sumă pe care o vor plăti șoferii pentru încălcarea Codului rutier va fi de 180 de lei, iar cea mai mare poate ajunge și la 1800 de lei.  Astfel potrivit art. 98 din Codul Rutier, care este oferit și actualizat de…

  • Încasările şi restituirile din timbrul de mediu

    În 7 aprilie preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Adrian Gearâp, a anunţat că încasările din timbrul de mediu în 2013 au fost de peste 732 de milioane de lei, în timp ce restituirile vechii taxe auto au constituit peste 570 de milioane de lei. Gearâp a precizat că restituirea celor 570.276.616,04 lei a avut loc…

  • „Rabla 2014” începe pentru persoane fizice

    Ministrul Mediului, Attila Korodi, a anunţat că începând de marţi, ora 11, 00, a început programul „Rabla 2014” pentru persoanele fizice care se pot înscrie la dealerii validaţi în program, pentru a primi tichetele alocate. Astfel în acest an pentru acest program în 2014 sunt disponibile 17.000 de tichete, alocate electronic dealerilor, dar şi faptul că cei care…

  • Noi modificări la Codul Fiscal

    În Monitorul Oficial din 4 aprilie a fost dată publicării O.U.G. nr. 14/2014 pentru completarea art. 176 din Codul fiscal. Prin prezentul act normativ se propune acordarea unei reduceri de accize de 40 de euro/1.000 litri, respectiv cu 47,34 euro/tonă, faţă de nivelul standard prevăzut de lege, respectiv 400,395 euro/1000 litri sau 473,85 euro/to, pentru…