Categorie: Economie

  • Prelungirea sesiunii de depunere a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice în cadrul Programului „Rabla 2014”

    Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus prelungirea sesiunii de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice din Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2014. Dosarele se vor depune la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, iar termenul limită de depunere a acestora este 30 septembrie 2014. Prin…

  • Programul Rabla deschis şi profesiilor liberale

    Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, care gestionează programul Rabla, Adrian Gearâp, a declarat că cabinetele individuale de avocaţi, medici sau asistenţi sociali, birourile notariale sau de arhitectură şi alţi reprezentanţi ai profesiilor liberale se pot înscrie în programul Rabla pentru persoane juridice, în urma unor modificări aduse programului după ce au existat solicitări în acest sens.…

  • Noi reguli de guvernanţă corporativă în rândul societăţilor de stat din domeniul energetic

    Ministrul delegat pentru Energie a emis un ordin de ministru pentru întărirea regulilor de guvernanţă corporativă în societăţile de stat din domeniul energetic, ordin pe care Direcţia Generală Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie trebuie să-l pună în aplicare în perioada imediat următoare. Ordinul vizează introducerea obligativităţii existenţei unei strategii de dezvoltare, pentru…

  • UE deblochează 125 milioane de euro pentru a ajuta sectorul agricol

    Comisia Europeană deblochează 125 de milioane de euro pentru a susţine sectorul agricol al UE, afectat de embargoul impus de Rusia asupra produselor alimentare occidentale. Principalele culturi, care intră în vigoare începând de luni, vizează următorele tipuri precum: morcovi, roşii, varză albă, ardei gras, conopidă, castraveţi şi castraveciori, ciuperci, mere, pere, fructe roşii şi kiwi. Într-o…

  • Amenzi pentru societățile de asigurări cu peste 50 de reclamații pe lună

    Asociația societăților de service auto independente (ASSAI) solicită Autorității de Supraveghere Financiară sancționarea societăților de asigurări care înregistrează într-o lună peste 50 de reclamații. Potrivit ASSAI amenzile se vor stabili în funcție de numărul de reclamații întemeiate, astfel: – pentru 51-150 de reclamații  vor fi aplicate amenzi de 20.000 de euro, – pentru 151-300 de…

  • Tot mai puţini interesaţi de programul Rabla

    Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule, programul Rabla ar trebui sistat deoarece interesul pentru el este în scădere, media zilnică a înscrierilor scăzând constant, de la 162 unităţi în luna aprilie la 135 în luna mai, 103 în luna iunie şi 87 în luna iulie. „Apreciem că este nevoie de un…

  • „Pământul românesc” – investiţia anului 2014

    Preşedintele Federaţiei Agricultorilor – „Fermierul”, Ginu Toma a declarat că pământul poate fi considerat investiţia anului 2014 şi o investiţie de viitor, dovadă fiind creşetrea cu aproape 50% a preţului la terenurile din anumite zone ale României. Specialiştii dau asigurări că afacerile cu terenuri agricole sunt profitabile pentru cel puţin 5 ani înainte, perioadă în…

  • Conturi blocate pentru datoriile şoferilor prinşi fără rovinietă

    Pentru recuperarea sumelor datorate de către şoferii prinşi că au circulat fără rovinietă, compania CNADNR  ar putea bloca conturile a peste 180.000 datornici care nu au plătit rovinieta în urmă cu trei ani. La vremea respectivă, legea spunea că amenda este dublată şi de un aşa numit tarif de despăgubire, adică şoferul amendat trebuia să îşi cumpere şi rovinieta pe un an.…

  • Sprijin pentru producătorii de legume şi fructe, afectaţi de embargoul impus Rusiei

    În data de 11 august, la Bruxelles, în cadrul DG Agri, a fost analizat impactul sancţiunilor impuse de Rusia asupra pieţei, iar în 12 august, într-o nouă reuniune extraordinară a Comitetului Politic de Securitate la nivelul UE, s-a discutat despre modul în care măsurile luate de Rusia afectează agricultura şi comerţul UE. În 14 august…

  • Termen limită pentru înscriere ca operator în agricultura ecologică

    În cadrul unui comunicat de presă, Marian Cioceanu, preşedintele Asociaţiei Bio România, a recomandat tuturor fermierilor, în special celor mici şi mijlocii, să se înregistreze ca operatori în agricultura ecologică în anul 2014, până la 29 august – data limită până când se pot depune cereri pentru obţinerea sprijinului financiar conform H.G. nr. 759/2010, şi…