Categorie: Economie

  • Deblocarea celor 77 de proiecte privind investiţii în infrastructura secundară

    Potrivit preşedintelui Federaţiei Naţionale PRO AGRO, Emil Dumitru, acordarea compensărilor pentru pierderile suferite în urma secetei reprezintă un punct critic pentru înfiinţarea culturilor de toamnă, dar, pentru un efect pe termen lung, se impune deblocarea celor 77 de proiecte pe Măsura 125 – Investiţii în infrastructura secundară de îmbunătăţiri funciare – care deservesc 155.000 ha.…

  • Modificarea legislaţiei privind timbrul de mediu pentru autovehicule

    În Monitorul Oficial nr. 655 din 31 august 2015 a fost publicată OUG nr. 40/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Potrivit actului normativ restituirea taxei auto şi a dobânzii fiscale aferente poate fi solicitată doar de contribuabilii care au plătit următoarele taxe: –…

  • Ordonanţa privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi

    Ordonanţa Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 654 din data de 28 august 2015. Astfel, actul normativ creează cadrul legal, astfel încât reclamaţiile împotriva comercianţilor să poată fi prezentate voluntar de către consumatori entităţilor care aplică proceduri de soluţionare alternativă a…

  • Seceta şi problemele din agricultură ar putea afecta creşterea economică către finalul anului

    Premierul Victor Ponta a declarat că este îngrijorat că seceta şi problemele din agricultură vor afecta creşterea economică a României către finalul anului, totodată, precizând că, potrivit datelor ANAF, reducerea TVA la alimente a adus venituri suplimentare la buget în lunile iulie şi august. „Am vorbit cu preşedintele ANAF, mâine (marţi – n.r.) o să am…

  • Întârzieri mari la repararea căii ferate

    În ultimii 8 ani România a avut la dispoziţie circa două miliarde de euro pentru repararea căii ferate şi creşterea vitezei trenurilor. Totuşi, a reuşit să cheltuiască doar 704 milioane de euro. Banii au intrat în repararea şinei şi în extinderea metroului bucureştean. Între Vinţu de jos şi Coşlariu, în judeţul Alba, se lucrează de 4 ani la modernizarea…

  • Noi criterii pentru recunoaşterea și funcționarea grupurilor de producători agricoli

    În Monitorul Oficial nr. 651 din 27 august 2015 a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 32/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia. Prin actul normativ se introduce posibilitatea…

  • În luna iulie am consumat mai multă energie electrică

    Potrivit unui raport publicat de Transelectrica, în luna iulie, consumul intern de energie electrică a crescut semnificativ din cauza temperaturilor foarte ridicate, şi a ajuns la o medie lunară de 6.474 MW, fiind aproape de cea mai mare valoare din ultimii patru ani, care s-a înregistrat iulie 2012, şi a fost de 6.635 MW. În…

  • Înfiinţarea asociaţiilor de producători în domeniul agricol şi silvic

    Executivul a aprobat, printr-o OUG, o serie de reglementări care asigură continuarea măsurilor de stimulare a formelor asociative în domeniul agricol şi silvic prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Actul normativ aprobat modifică şi completează OG nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, precum şi…

  • Modelul şi conţinutul formularului 401, aprobat

    Ordinul ministrului finanţelor publice şi ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 876/506/2015 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 401 ”Declaraţie informativă privind proprietăţile imobiliare deţinute de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României” a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 643 din data de 25 august 2015. Potrivit actului normativ,…

  • Asociaţia Municipiilor din România solicită suprataxarea clădirilor şi terenurilor abandonate

    Potrivit declaraţiilor preşedintelui executiv al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Ilie Bolojan, întrucât se discută Codul Fiscal, asociaţia solicită suprataxarea clădirilor şi terenurilor abandonate, precum şi reintroducerea taxei hoteliere. „Cerem partidelor parlamentare, dacă tot se discută Codului Fiscal, încă o dată, să introducă posibilitatea de a supraimpozita imobilele şi terenurile neîngrijite, precum şi reintroducerea taxei hoteliere, pe…