Categorie: Contributii sociale

  • Plata CASS pentru chirii, fără penalităţi de întârziere

    Cetăţenii depăşesc termenele de plată ale obligaţiilor fiscale din cauza faptului că nu au primit deciziile de impunere pentru contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS). Într-un comunicat transmis de Ministerul Finanţelor asupra Deciziei 2/2014 a Comisiei Fiscale Centrale, contribuabilii nu datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru perioada cuprinsă între termenul de plată prevăzut de…

  • Reducerea CAS din 2015

    FMI consideră că cel mai potrivit moment pentru reducerea CAS ar fi anul 2015, însă dacă va apărea mai devreme o reevaluare cu implicarea tuturor părţilor vizate, şi dacă poate fi realizată mai devreme o politică neutră din punct de vedere al impactului asupra deficitului, sunt dispuşi să negocieze chiar şi în această vară. Anterior,…

  • Contribuţii la fondul de sănătate aferente veniturilor din chirii

    După ce în prima jumătate a anului 2014 Fiscul a emis decizia privind contribuţiile la fondul de sănătate, conducerea ANAF anunţă că persoanele care obţin venituri din chirii vor fi nevoite să-şi calculeze procentul din veniturile obţinute şi să achite suma respectivă. Cu alte cuvinte contribuabilii vor trebui să calculeze un procent de 5,5% din…

  • Lărgirea bazei de impozitare

    Principalele măsuri financiar-fiscale prevăzute în programul politic sunt: revenirea TVA la nivelul de 19%, lărgirea bazei de impozitare, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale și impozitul diferențiat pe venitul salarial. Guvernul are în vedere creșterea progresivă a salariului minim pe economie până la nivelul de 1.100 lei, până la sfârșitul anului 2016, limitarea fenomenului de…

  • Plata corectă a CASS-ului de către persoana fizică

    Analizăm un exemplu a obligaţiei persoanei fizice în ce priveşte plata contribuţiilor, în cazul în care o societate acordă asociatului unic dividende în anul 2013, pentru exerciţiul financiar pe 2012.  Astfel în luna iulie când s-a depus declaraţia 100 privind impozitul pe dividende s-a plătit impozitul, dar şi dividendele prin bancă. În acest caz societatea nu a reţinut contribuţia la sănătate. Astfel…

  • România cu cea mai ridicată rată cumulată a contribuţiilor sociale

    Raportul Băncii Mondiale (BM) a arătat că România are cea mai ridicată rată cumulată a contribuţiilor sociale plătite de angajatori şi angajaţi din regiune, de 55% din salariu, potrivit datelor din contabilitate, ceea ce poate favoriza munca la negru, cu efect negativ asupra veniturilor colectate. Banca Mondială declară că: „Ratele ridicate ale contribuţiilor ar putea induce…

  • Contribuţii de asigurări sociale achitate de persoanele care realizează venituri din profesii libere

    Potrivit noutăţilor contabile, persoanele care realizează venituri din profesii libere au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte. În Legea nr. 571/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 927 din 23 decembrie 2003, este prevăzută baza…

  • Condiţiile de obţinere a indemnizaţiei pentru creşterea copilului în 2014

    Conform prevederilor din Legea nr. 166/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 699 din 11 octombrie 2012, îndemnizaţia de creştere a copilului, pentru fiecare naştere, reprezintă 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni (cuantumului minim şi maxim se raportează la indicatorul social de referinţă în valoare de 500 de lei). Părinţii, prin depunerea cererii…

  • CASS se plateste şi pentru veniturile din chirii

    În O.U.G. nr. 88/2013, care a schimbat anul trecut Codul fiscal, se arată că, de la 1 ianuarie 2014, plata CASS a devenit obligatorie şi pentru persoanele care obţin venituri din închirierea imobilelor. Potrivit noilor reglementări, contribuabili la sistemul public pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate sunt persoanele care realizează venituri din cedarea…

  • Creanţele preluate prin cesiune

    Anul 2013 poate fi caracterizat drept un an cu importante schimbări legislative, atât de fiscalitate, juridice cât şi contabile, conform reprezentanţilor departamentului de servicii fiscale a Deloitte România. Din punct de vedere al legislaţiei fiscale, Codul Fiscal a suferit nu mai puţin de 6 modificări aprobate de Guvern. Totodată, o serie de amendamente cu impact…