Categorie: Fiscalitate

  • Care sunt obligaţiile fiscale din următoarea perioadă?

    Agenția Națională a Finanțelor Publice informează contribuabilii asupra calendarului obligaţiilor fiscale pentru luna august 2017. Din informaţiile postate pe site-ul ANAF, rezultă că, încă de la începutul lunii august, trebuiesc depuse mai multe tipuri de formulare şi achitate diferite contribuţii, cum ar fi: 7 august – Depunerea Declaraţiei de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru…

  • Unele persoanele juridice vor fi obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor!

    Persoanele juridice române a căror activitate intră sub incidența impozitului specific și care au realizat la finele lui 2016 venituri cuprinse între 100.001 și 500.000 de euro, inclusiv, sunt obligate, în situația în care îndeplinesc și celelalte condiții prevăzute de Codul fiscal, la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, iar până la data de 25 august…

  • Au fost aduse schimbări importante regimului fiscal al serviciilor medicale

    Prin Legea 177/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 584 din 24 iulie 2017 au fost aduse schimbări importante regimului fiscal al serviciilor medicale în favoarea salariaţilor. Modificările vizeaza atât serviciile medicale suportate de angajaţi cât şi serviciile medicale suportate de angajator pentru angajaţii proprii. În ceea ce priveşte serviciile medicale suportate de angajator, conform modificărilor…

  • Înregistrarea în scopuri de TVA se va face după noi criterii

    Începând cu 1 octombrie 2017, conform modificărilor aduse de Legea 177/2017, înregistrarea în scopuri de TVA se va face în funcţie de riscul fiscal, eliminându-se necesitatea justificării intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activitate economica în vederea primirii codului de TVA. Începând cu această dată organele fiscala nu vor înregistra în scopuri de TVA…

  • ANAF rambursează TVA în luna iulie în valoare de 934,28 de lei

    Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în luna iulie, TVA în valoare de 934,28 milioane de lei, se arată într-un comunicat. Conform sursei citate, în cadrul sumei sunt incluse toate deconturile de TVA soluționate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 25 mai 2017, cu excepția deconturilor aferente operațiunilor de…

  • Persoanele juridice vor avea începând cu luna august un regim fiscal unitar

    Persoanele juridice care înregistrează venituri mai mici de o jumătate de million de euro vor avea, din august, un regim fiscal unitar. Acest lucru se întâmplă prin aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor pentru a aduce persoane care se află sub incidenţa impozitului specific în acest sistem. De la 1 august, înfiinţarea unui regim fiscal unitar pentru…

  • Care sunt ultimele modificări ale Codului fiscal aduse prin Legea 177/2017?

    Potrivit noutăţilor legislative, Codul fiscal a suferit recent unele modificări. Acestea au fost introduse de Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 584/2017. Cum se modifică Codul fiscal? Se aduc clarificări regimului firmelor ce au…

  • Contribuabilii ar putea fi obligaţi să depună doar prin intermediul internetului principalele declaraţii!

    Contribuabilii ar putea fi obligaţi să depună doar prin intemediul internetului principalele declaraţii fiscale, potrivit unui proiect de ordin iniţiat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) În comunicat se arată: „Prin prezentul proiect de ordin, se propune introducerea obligaţiei depunerii prin intermediul internetului, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a principalelor declaraţii fiscale,…

  • De la 1 august va intra în dezbateri un nou model de colectare TVA

    Guvernul pregăteşte o altă măsură pentru mediul de afaceri. TVA split este o nouă formă de colectare a taxei pe valoare adăugată, prin care contribuabilul nu va mai intra în posesia TVA-ului. Taxa va fi direcţionată direct în contul statului. Premierul susţine că astfel vor determina reducerea evaziunii fiscale, însă unii antreprenori critică dur această…

  • Procedura privind declararea inactivităţii unui contribuabil ar putea fi actualizată

    Conform unui comunicat, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală propune, printr-un ordin, următoarele modificări: – includerea în conţinutul procedurilor de aplicare a art. 92 din Codul de procedură fiscală a fluxurilor privind declararea contribuabililor inactivi, îndreptarea erorilor materiale şi reactivarea contribuabililor declaraţi inactivi de către organele cu atribuţii de executare silită; – actualizarea procedurii privind reactivarea…