Categorie: Impozit pe profit

  • ANAF NU restituie amenzile operatorilor economici, chiar dacă aceștia câștigă în instanță

    Ordonanţa 8/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 285/2015, prevede că un agent economic poate achita de 10 ori amenda dată de inspectorii Antifraudă pentru a nu se suspenda activitatea punctului de lucru. Tot aici, se precizează că sumele încasate din amendă se fac venit la bugetul de stat şi nu se restituie în cazul în care, la cererea operatorului…

  • Guvernul caută o soluţie prin care să sprijine mijloacele de presă care prezintă ştiri

    Potrivit declaraţiilor premierului Victor Ponta, Guvernul caută o soluţie prin care să sprijine mijloacele de presă care prezintă ştiri, precum posturi de televiziune şi radio, prin reducerea taxelor. Cu privire la presa scrisă, Ponta a spus că nu are o soluţie, mai ales că majoritatea presei scrise s-a mutat pe online şi costurile sunt diferite. „De la 1 ianuarie,…

  • Valoarea impozitelor nedeclarate în primele 3 luni din 2015

    ANAF informează că, în urma controalelor efectuate la 16.087 de firme considerate cu risc fiscal mare, inspectorii fiscali din cadrul agenției au identificat impozite nedeclarate de peste un miliard de euro după primele trei luni din 2015. De asemenea, în primul trimestru al acestui an, sa constatat că obligațiile fiscale de plată stabilite suplimentar au…

  • Valorile pentru taxe locale nu vor fi majorate

    Guvernul a renunţat să mai majoreze valorile impozabile pe locuinţe, terenuri şi maşini, raportat la inflaţie, creştere introdusă în proiectul din luna martie, şi a hotărât să păstreze cifrele anunţate în luna februarie, dar impozitele vor fi indexate de primari anual, nu la 3 ani ca în prezent. La moment, Codul Fiscal stabileşte că, în cazul oricărui impozit sau oricărei…

  • Modificări la Normele privind deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare la determinarea profitului impozabil

    Ordinul ministrului finanţelor publice şi ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 256/3331/2015 pentru modificarea şi completarea Normelor privind deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare la determinarea profitului impozabil, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 2.086/4.504/2010 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 178 din data…

  • Noul Cod Fiscal prevede impozite mai mari pentru locuinţe, maşini şi terenuri

    Noul Cod Fiscal sunt prevede impozite mai mari pentru terenuri, locuinţe şi maşini. Impozitul pentru locuinţe va fi majorat, prin creşterea valorii impozabile în funcţie de care este calculată suma finală de plată. Prin urmare sunt prevăzute creşteri de peste 6% ale valorii impozabile la toate categoriile de clădiri. În cazul impozitului pe maşini, acesta…

  • Consecinţele dispariţiei cotei de lapte

    Începând cu 1 aprilie 2015 va dispărea cota de lapte, fapt care va declanşa un adevărat dezastru pentru micii producători din România, pentru că ţara va fi invadată cu laptele din alte state UE, având performanțe remarcabile în acest domeniu. Potrivit Federației AGROSTAR singura soluție pentru ca micii producătorii să nu fie eliminați de pe…

  • AOAR solicită ca grupurile de firme româneşti să poată achita impozitul pe afacerile consolidate

    Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România cere Guvernului României să includă în Codul Fiscal posibilitatea ca grupurile de firme cu acţionariat local să-şi poată consolida fiscal rezultatele şi să achită impozitul pe profit aferent rezultatului consolidării, la fel ca cele internaţionale. „AOAR solicită eliminarea din Codul Fiscal a discriminarii de tratament fiscal a grupurilor de firme cu acţionariat autohton,…

  • Vor fi obligate să plătească un impozit indiferent dacă au sau nu angajaţi

    Microîntreprinderile vor fi obligate să plătească un impozit indiferent dacă au sau nu angajaţi, firmele cu unul sau mai mulţi salariaţi urmând să achite 3%, respectiv 1% din cifra de afaceri, iar cele care nu au niciun angajat plătind trimestrial 3% plus o sumă de 1.530 lei. Conform proiectului noului Cod Fiscal, impozitul va fi…

  • Primăriile vor indexa taxele locale

    Impozitele şi taxele locale vor fi indexate de primării o dată la trei ani în funcţie de inflaţie. Modificările date sunt prevăzute în proiectul noului Cod Fiscal. Conform modificării pregătite de Guvern, cotele adiţionale impozitelor şi taxelor locale vor putea fi majorate cu până la 50%. La sfârşitul anului 2013, Guvernul s-a angajat în faţa…