Categorie: TVA

  • Se ieftinesc biletele de tren

    CFR Călători infromează printr-un comunicat, că tarifele biletelor de tren vor scădea cu circa 4% de la 1 ianuarie 2016, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Codului Fiscal privind reducerea TVA la 20%. În comunicat se precizează că biletele pot fi cumpărate online, de pe site-ul instituţiei, iar tipărirea biletului nu este obligatorie,…

  • Ce reduceri de taxe ne așteaptă în 2016

    Începând cu 1 ianuarie 2016, se reduc trei dări importante, precum: taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe dividende şi impozitul pentru micile afaceri. Astfel, începând cu anul viitor, TVA va fi redusă la 20%, ceea ce înseamnă că toate produsele – îmbrăcăminte, încălţăminte, băuturi sau bilete de tren – ar trebui să fie mai ieftine…

  • Modificări la măsurile de taxare inversă la TVA

    Ministerul Finanţelor Publice informează că taxarea inversă li se aplică furnizorilor de telefoane mobile pentru facturi de minim 22.500 de lei, exclusiv TVA, cu condiţia obligatorie ca furnizorul şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA. Camera Deputaţilor a adoptat şi a trimis spre promulgare proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a…

  • MFP a publicat normele de aplicare a noului Cod Fiscal

    Ministerul Finanţelor a publicat normele de aplicare a noului Cod Fiscal. Aceste norme vin să clarifice prevederile noului Codului Fiscal fără a modifica în vreun fel regulile stabilite de acesta. Actualele norme insistă asupra unor exemple concrete cu privire la interpretarea unor prevederi ale Codului Fiscal susceptibile de neclarităţi. Primul titlu, „Dispoziţii generale”, clarifică ce…

  • Legea Bugetului de stat şi cea a bugetului asigurărilor sociale pentru 2016, aprobate

    Comisiile reunite de specialitate din Parlament au votat Legea Bugetului de stat şi cea a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2016. Anca Dragu, ministrul Finanţelor Publice a informat că veniturile bugetului pe anul 2016 sunt estimate la 31 la sută din PIB, în scădere faţă de anul în curs, precizând că un impact negativ foarte…

  • În 2016, România va avea venituri bugetare de 30% din PIB

    Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a declarat că veniturile bugetare în România se vor situa, în 2016, undeva la peste 30% din PIB, cu 15% sub media europeană, în timp ce 48% din TVA care ar trebui plătită, nu se plăteşte, la ora actuală. „Veniturile bugetare în România, anul viitor şi în anii ce vor…

  • Statistici privind veniturile colectate de ANAF în primele 11 luni

    Potrivit unui comunicat prezentat de reprezentanţii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), veniturile colectate în primele 11 luni ale acestui an de această intituţia au fost de 180,57 miliarde lei, cu 7% mai mari față de cele din 2014, în timp ce încasările din TVA au înregistrat o creștere de 11%, până la 52,754 miliarde…

  • Modificarea sistemului fiscal din România începând cu 1 ianuarie 2016

    Începând cu 1 ianuarie 2016, sistemul fiscal din Romania urmează să fie modificat semnificativ, la acea dată urmând să intre în vigoare cei doi piloni legislativi care îl reglementează: Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală. Noul Cod fiscal prevede modificări importante tuturor zonelor importante ale fiscalităţii, inclusiv sistemului de cote de taxă pe valoarea…

  • Autoritățile fiscale nu pot refuza dreptul de deducere al TVA din cauza partenerilor de afaceri inactivi

    La finalul lunii octombrie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis print-o hotărâre că autoritățile fiscale nu pot refuza dreptul de deducere al TVA pentru tranzacțiile încheiate cu parteneri de afaceri inactivi din punct de vedere fiscal. Conform hotărârii CJUE, autorităţile fiscale nu pot cere contribuabilului să facă verificări care în mod obiectiv…

  • 8 decembrie 2015 – depunerea Declarației de TVA 092

    Conform calendarului fiscal din luna decembrie, formularul 092 folosit de contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA poate fi depus la ANAF până la 8 decembrie. Acesta reprezintă Declarația de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în…