Categorie: TVA

  • Declaraţii fiscale cu termen de depunere în luna iulie

    Conform prevederilor din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal şi a ultimelor noutăţi legislative în materie fiscală următoarele declaraţii fiscale au termen de depunere în luna iulie. Persoanele juridice a căror perioadă fiscală este trimestrul au obligaţii declarative în plus, comparativ cu luna precedentă. Până la 7 iulie inclusiv: -conform prevederilor de la art. 156¹ alin.…

  • TVA de 9% pentru lapte, fructe şi legume proaspete

    Potrivit unei iniţiative legislative aflate în consultare publică, un grup de parlamentari UNPR, PPDD, PSD şi PC au propus reducerea TVA pentru lapte de consum, legume şi fructe proaspete la 9%. Textul proiectul prevede ca reducerea cotei la 9% se va aplica de către agenţii economici producători, importatori şi de către cei care le comerercializează. Semnatarii…

  • Reducerea CAS şi TVA la legume, fructe şi carne cu sprijinul FMI

    Premierul Victor Ponta a avut în data de 3 iunie o întâlnire cu reprezentanţii FMI. Temele principale de discuţie au fost reducerea CAS de la 1 iulie, îmbunătăţirea guvernanţei corporative la întreprinderile de stat şi aplicarea schemei de TVA redusă de la pâine şi la legume, fructe, produse bio şi carne, pe termen mediu, a…

  • Efectele eliminării taxelor parafiscale

    În şedinţa Guvernului din 20 mai s-a aprobat eliminarea sau, după caz, comasarea a 27 de taxe şi tarife parafiscale. Executivul promite că alte 65 de astfel de taxe vor fi reglementate prin ordine ale miniştrilor sau decizii ale preşedinţilor de instituţii care gestionează tarifele. Guvernul a arătat că acestea sunt taxe pentru care, anul…

  • Consecințele reducerii TVA la carne cu 5%

    În 22 mai 2014 președintele Federației Naționale Pro Agro, Alex Jurconi, a declarat că reducerea la 5% a taxei pe valoare adăugată la carne și preparate din carne, de la 24% cât este în prezent, ar putea avea drept consecință scăderea prețurilor acestor produse cu până la 15%. În prezent cu TVA de 25% la…

  • Program economic propus de PNL

    Potrivit programului economic propus de PNL, impozitarea muncii ar urma să ajungă de la 45% cât este în prezent – plătit de angajat şi angajator – la 16% plătit de angajat şi 16% plătit de angajator. De asemenea, programul economic mai prevede reducerea TVA de la 24% la 16%.  O altă măsură, mai arată programul PNL, priveşte „revizuirea sistemului…

  • TVA mai mic la legume şi produse bio

    În cadrul unei emisiuni televizate, premierul Victor Ponta a afirmat că după reducerea TVA la grâu, pâine şi produse de panificaţie, Guvernul preconizează aplicarea scăderii TVA la legume-fructe şi produsele bio. În ceea ce priveşte reducerea TVA la carne şi la produsele din carne, o astfel de măsură ar putea fi luată în calcul în…

  • Eliminarea şi comasarea a 92 de taxe parafiscale

    Noutăţi fiscale benefice pentru contribuabili, care nu vor mai petrece timp la ghişeu, dar şi pentru administraţie! Ministerul Finanţelor a pregătit legislaţia pentru eliminarea şi comasarea a 92 de taxe parafiscale, lansând în dezbatere publică două proiecte de acte normative a căror aplicare va duce la eliminarea acestor taxe Prin proiectele puse în dezbatere publică…

  • Aplicarea sistemului TVA la încasare

    Potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2013 pentru reglementarea unor măsuri fiscale şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 809 din 19 decembrie 2013, sistemului TVA la încasare pentru persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu a depăşit plafonul de 2.250.000 lei, este opţională…

  • Piața neagră a țigaretelor continuă să crească

    Conform datelor companiei de cercetare Novel, piața neagră a țigaretelor continuă să crească, înregistrând un nivel de 15,8% în luna martie, după ce în luna ianuarie a înregistrat un nivel de 15,7% – cel mai mare din ultimii doi ani și jumătate. Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după sectorul…