Categorie: Impozit pe venit

  • Certificatul de atestare fiscală va putea fi transmis online din 1 iulie

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a informat că, începând cu data de 1 iulie, şi certificatul de atestare fiscală, şi deciziile cu privire la obligaţiile de plată accesorii se vor putea transmite prin Spaţiul privat al contribuabilului. Prin urmare, conform ANAF, în prezent, persoanele fizice pot primi automat de la Fisc: Decizii de impunere anuală aferente veniturilor realizate începând…

  • Prevederile privind impozitarea bacșișului au fost eliminate

    Plenul Camerei Deputaților a aprobat proiectul de Lege privind aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se abrogă toate prevederile care țin de impozitarea bacșișului. Prin urmare, s-a renunțat la articolul care prevedea că „bacșișul se justifică prin datele înscrise în documentele emise de aparatele…

  • Recalcularea impozitului plătit de cei care reziliază contractele de chirie va fi posibilă

    Într-un proiect de ordin al preşedintelui ANAF se arată că, persoanele care obţin venituri din chirii şi reziliază contractul dintre părţi în cursul anului fiscal 2015, în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, pot solicita Fiscului să recalculeze, începând cu 1 iunie, plăţile anticipate aferente impozitului datorat, cu acte justificative.…

  • Actualizarea valorii taxelor pentru activităţile miniere

    În Monitorul Oficial nr. 359 din 25 mai 2015 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 350/2015 privind reactualizarea valorii taxelor pentru activităţile miniere, prevăzute de Legea minelor nr. 85/2003. Valoarea taxelor anuale prevăzute la art. 44 alin. (2) – (4) din Legea minelor nr. 85/2003 se reactualizează după cum urmează: taxa anuală pentru activitatea de…

  • Taxarea profesiilor libere sub semnul întrebării

    Pentru cei care practică profesii libere vor veni vremuri grele. Deşi Guvernul și-a recunoscut greșelile prin aministia fiscală, el nu repară cauzele problemei din taxarea PFA și a profesiilor libere ca salariați. În condițiile create de statul român, mulți vor încheia, de teamă, contracte de muncă cu taxare triplă. Și asta pentru că nu există…

  • Guvernul actualizează unele taxe miniere

    Guvernul a actualizat, printr-o hotărâre, valorile taxelor miniere cuvenite statului român din activităţile de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale desfăşurate de titularii actelor de dare în administrare sau de concesiune. Astfel, aceste taxe miniere au fost actualizate după cum urmează: taxa anuală pentru activitatea de prospecţiune se majorează de la 320 lei/kilometru pătrat…

  • Completări şi modificări ale normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal

    Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, modificări şi completări ale normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, necesare pentru a actualiza sau clarifica unele prevederi având în vedere modificările survenite asupra legislaţiei fiscale. Noile prevederi aduc clarificări şi stabilesc codurile corespunzătoare bunurilor pentru care se va aplica cota redusă de TVA de 9% începând cu data…

  • Condiţii privind amnistia fiscală în cazul activităților independente

    Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) singurii contribuabili care obțin venituri din activități independente și cărora li se aplică amnistia fiscală sunt cei cărora statul le ceruse anterior să achite contribuții sociale și penalizările aferente stabilite în urma reîncadrării veniturilor ca fiind dependente. În acest context s-a generat o adevărată confuzie din cauza căreia…

  • Ministerul Finanțelor Publice vrea să introducă impozitul forfetar în Codul fiscal

    Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici a anunţat că Ministerul Finanțelor Publice a reluat discuțiile cu mediul de afaceri privind impozitul forfetar și intenționează să îl introducă în Codul fiscal pentru a intra în vigoare la 1 ianuarie 2016. „Dacă se va realiza, și eu sper foarte mult să îl realizăm, va fi un pas foarte…

  • Guvernul renunță la impozitarea bacșișului

    Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat într-o declarație de presă că Guvernul renunță la impozitarea bacșișului. „Astăzi am avut o discuție cu toți cei care reprezintă piața serviciilor hoteliere, restaurante, companii de taximetrie vizavi de bacșiș. Această idee a plecat de la o solicitare a celor din piață încă din 2012 an de când acest…