Categorie: Fonduri europene

  • Fonduri europene pentru crescătorii de porci

    Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a anunţat că crescătorii de porci din România vor beneficia în perioada următoare de aproximativ 2,3 milioane de euro din sprijinul european de 11,1 milioane de euro acordat României de Comisia Europeană. Actul normativ care prevede acest ajutor se află spre avizare interministerială, după care va fi înaintat Guvernului pentru aprobare. Decizia a…

  • Selectarea de proiecte strategice din IT&C pentru acordarea de asistență retroactivă prin POSCCE

    Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a început selectarea de proiecte strategice cu impact la nivel național sau regional, non-majore, din domeniul internet și telecomunicații, derulate de instituții sau autorități publice centrale, pentru acordarea de asistență retroactivă din Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE) 2007-2013. Potrivit unui comunicat inițiativa vizează creșterea gradului de absorbție în anul 2016 și…

  • Normele de aplicare a OUG privind absorbția fondurilor structurale vor fi publicate în Monitorul Oficial

    Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, a precizat că Normele de aplicare a OUG nr. 40/2015 care reglementează absorbția fondurilor structurale se vor publica în Monitorul Oficial la finele acestei săptămâni. Prezentă la o întâlnire inițiată de Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR), la grupul PNL din Camera Deputaților, aceasta a afirmat că că normele de aplicare a actului…

  • Negocierea contractului de un miliard de euro dintre România și Banca Europeană de Investiții

    La 10 februarie 2016, Guvernul a adoptat un memorandum prin care ministrul Finanțelor Publice primește mandat de negociere a contractului de un miliard de euro dintre România și Banca Europeană de Investiții, în vederea finanțării parțiale a contribuției bugetului de stat la Programul Național de Dezvoltare Locală. Banii vor fi alocaţi pentru accelerarea realizării proiectelor…

  • România ar fi putut avea o rată de absorbţie 90-95% pentru exerciţiul financiar 2007-2013

    Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, crede că România ar fi putut avea o rată de absorbţie a fondurilor europene de 90-95% pentru exerciţiul financiar 2007-2013, prin includerea unor proiecte finanţate de la bugetul de stat. „Am fi putut să facem mai mult, aveam unele soluţii. Am putea include proiecte naţionale, finanţate de le bugetul de…

  • Norme metodologice pentru gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020

    Executivul a aprobat Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020. Normele vizează implementarea următoarelor programe operaţionale: Programul Operaţional Regional (POR), Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT), Programul Operaţional Competitivitate (POC), Programul Operaţional Capital Uman (POCU), Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), Programul Operaţional Infrastructură Mare…

  • În perioada 2007-2015 fondurile europene au creat 41.000 locuri de muncă

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, în perioada 2007-2015, fondurile europene au creat 41.000 locuri de muncă şi au sprijinit 5.000 de întreprinderi. „Politica de coeziune a UE este foarte importantă nu doar prin numărul mare de proiecte pe care le finanţează, dar mai ales prin impactul semnificativ pe care l-a avut şi îl…

  • Finalizarea negocierilor cu BERD privind proiectele finanţate din instrumentele structurale ale UE

    Potrivit unui comunicat al Guvernului, executivul a aprobat finisarea negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi semnarea Memorandumului de Înţelegere privind asistenţa de care România va beneficia în implementarea proiectelor cu finanţare din instrumentele structurale ale Uniunii Europene. Astfel, Guvernul a precizat că a identificat domeniile în care România poate beneficia de ajutor suplimentar pentru…

  • Utilizarea integrală a fondurile europene alocate prin Politica de Coeziune

    În cadrul întâlnirii, de la Bruxelles, între Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu,  şi o delegație a Ministerului Fondurilor Europene din România, condusă de ministrul Aura Carmen Răducu, s-a discutat despre situația implementării proiectelor din perioada de programare 2007-2013, finanțate prin Politica de Coeziune, prioritățile României pentru anul 2016, în vederea implementării cu succes a…

  • România şi Ucraina vor primi 3,8 milioane euro pentru un proiect

    Comisia Europeană a adoptat o serie de programe destinate să sprijine dezvoltarea socială şi economică a 27 de ţări situate de ambele părţi ale frontierelor externe ale UE, bugetul total constituind 1 miliard de euro. În cadrul seriei de programe adoptate de CE, România şi Ucraina participă cu proiectul „Fluviul curat”, beneficiind de un buget de…