Categorie: Fonduri europene
-
Rata de absorbție curentă a fondurilor europene a ajuns la 66%, în luna aprilie
În cadrul conferinței „Rolul băncilor în accesarea fondurilor europene”, secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene (MFE) Laurențiu Stelea, a declarat că rata de absorbție curentă a fondurilor europene a ajuns la 66,06%, în luna aprilie, de la 65,8% în martie. Astfel, reprezentantul MFE a afirmat că între autoritățile care implementează instrumentele structurale și bănci a existat…
-
Fonduri europene pierdute din subvenția primei de asigurare
Francois Coste, responsabil secțiunea de asigurări agricole în cadrul Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) a declarat că în fiecare an România pierde 30 de milioane de euro din subvenția primei de asigurare. Reamintim că România a beneficiat de 200 de milioane de euro prin Politica Agricolă Comună (PAC) 2014 – 2020…
-
Fonduri europene pentru combaterea poluării apelor cu nitraţi şi protejarea mediului rural
Pentru finanţarea Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi, ce vizează combaterea poluării apelor cu nitraţi şi protejarea mediului rural, a fost semnat un acord în valoare de 48 de milioane de euro, de către Cyril Muller, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, şi Anca Dragu. Astfel, vor beneficia de sprijin 30.000 de ferme mici pentru colectarea gunoiului de…
-
Peste 50% din comunele din România nu-şi pot acoperi cheltuielile de funcţionare
Premierul Dacian Cioloş a declarat că peste 50% din comunele din România nu-şi pot acoperi cheltuielile de funcţionare din veniturile proprii, ceea ce are consecinţe foarte grave asupra dezvoltării economice locale. Totodată, şeful Executivului a atras atenţia şi asupra faptului că programele europene destinate dezvoltării locale se suprapun şi nu sunt folosite eficient, iar privitor la transferul…
-
Fonduri europene pentru România destinate perioadei 2014 – 2020
Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, a declarat că autoritățile vor contracta, în aprilie, 4 miliarde de euro, în urma proiectelor fazate și lansate anul trecut. Prin programele operaționale, România va contracta aproximativ 4 miliarde euro din ce s-a lansat, din proiectele fazate și proiectele lansate anul trecut, reprezentând infrastructura mare, drumurile, proiectele de mediu și de cercetare-inovare și…
-
Circa 200 de IMM-uri care au accesat fonduri europene riscă falimentul fără ajutor de stat
Într-o conferinţă de specialitate, preşedintele Patronatului Serviciilor Private din România (PSPR), Cristian Pârvan, a declarat că corecţiile financiare aplicate celor circa 200 de IMM-uri care au accesat fonduri europene, potrivit normelor stabilite de Comisia Europeană înainte de 2014, trebuie suportate de Guvern prin ajutoare de stat pentru a împiedica intrarea lor în faliment. ‘Credem că este nevoie…
-
Peste 3.600 de utilizatori s-au înregistrat în modulul online de achiziţii pentru fonduri europene nerambursabile
Potrivit datelor Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), peste 3.600 de utilizatori au înregistrat, până în prezent, tot atâtea operaţiuni în modulul de achiziţii online, pus la dispoziţie de AFIR, cu scopul implementării proiectelor de investiţii finanţate cu fonduri europene nerambursabile, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020. Andras Szakal, directorul general…
-
CE a adoptat Programul Operaţional „Iniţiativa pentru IMM-uri”
Comisia Europeană a adoptat Programul Operaţional „Iniţiativa pentru IMM-uri” 2014-2020, în valoare de 100 de milioane de euro. Scopul „Iniţiativei pentru IMM-uri” este de a încuraja statele membre să utilizeze iniţiativa comună elaborată de Comisie şi Grupul Băncii Europene de Investiţii pentru a stimula accesul la finanţare al întreprinderilor mici europene care se confruntă cu…
-
Fonduri europene de 20 miliarde de euro în 2014-2020 pentru agricultura românească
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a participat la conferinţa PRIA Agriculture, o platformă de dezbatere între autorităţi, fermieri şi companiile care îşi desfăşoară activitatea în acest sector. Evenimentul a fost însoţit în premieră de gala „Women in Agriculture”, ocazie cu care au fost recunoscute eforturile şi contribuţia femeilor la acest sector important al economiei româneşti. La conferinţă,…
-
Proiecte de infrastructură de apă şi apă uzată
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) informează că la nivelul Autorităţii de Management a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi al beneficiarilor sunt în pregătire 44 de proiecte de infrastructură de apă şi apă uzată, în valoare de circa 6 miliarde de euro. De asemenea, în conferinţa de presă din 28 martie, Ministerul Fondurilor Europene, în calitate…