Categorie: Institutii publice

  • A fost aprobat tichetul social pentru copiii din familiile defavorizate

    În şedinţa din 29 septembrie Comisiile pentru muncă şi administraţie din Camera Deputaţilor au prezentat raport pozitiv în ceea ce priveşte proiectul de lege privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familiile defavorizate. Proiectul legislativ prevede ca, începând cu 1 ianuarie 2016, 111.000 de copii din familiile defavorizate, cu vârste cuprinse între 3…

  • OUG privind crearea unei agenţii de recuperare a prejudiciilor

    Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu va înainta coaliţiei o propunere legislativă ce prevede adoptarea prin Ordonanţă de Urgenţă a unei agenţii pentru recuperarea prejudiciilor din marile dosare de corupţie şi peste tot acolo unde s-au înregistrat fie fraude fiscale, fie alte ilegalităţi. Măsura propusă de către preşedintele Senatului este una necesară pentru a duce până la…

  • Investițiile BERD, importante pentru dezvoltarea României

    Potrivit declaraţiilor ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, investițiile Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) rămân extrem de importante pentru dezvoltarea României, iar adoptarea Strategiei de țară în Consiliul de Administrație al BERD va facilita noi investiții. „Faptul că în data de 30 septembrie a.c. este programată adoptarea Strategiei de țară pentru România în Consiliul…

  • Estimarea unui termen de aderare a României la zona euro

    Viceguvernatorul Bogdan Olteanu declară că potrivit evaluării Băncii Naţionale a României, în 2022-2023 România ar putea atinge un nivel „decent” de convergenţă reală pentru aderarea la zona euro  păstrând totodată elementele de convergenţă nominală, însă decizia privind momentul aderării este una politică. În cadrul conferinţei „Romania Investor Days” organizată de BVB şi CCIR, Olteanu a mai declarat…

  • Dezbatere privind proiectul de suplimentare a bugetului Ministerului Finanţelor Publice pe anul 2015

    La 19 septembrie 2015, Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor Publice pe anul 2015 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale. Actul normativ prevede suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor Publice la titlul „Cheltuieli de personal” cu suma de…

  • Loteria Fiscală: Bonurile câştigătoare pentru luna august

    Prima etapă de selectie a Loteriei fiscale pentru bonurile emise în luna august a avut loc la 20 septembrie şi a constat în extragerea din urne a bilelor care desemnează ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. Bonurile în valoare 320 de lei emise la 5 august sunt câştigătoare la Loteria Bonurilor fiscale, iar cererile pentru revendicarea premiilor,…

  • Ştampila pe ordinele de plată către Trezorerie nu mai este obligatorie

    Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1113/2015 pentru completarea Normelor metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 246/2005, a fost publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 700/2015. Astfel, actul normativ elimină obligativitatea aplicării ştampilei pe documentul de plată prezentat la unităţile Trezoreriei Statului, pentru…

  • Salariile cadrelor didactice ar putea fi majorate de la 1 decembrie 2015

    Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Cîmpeanu, a declarat, după întâlnirea avută cu sindicatele din învățământ, că salariile cadrelor didactice ar putea fi mărite cu mai mult de 10%, de la 1 decembrie 2015, dacă vor fi identificate fonduri disponibile în acest sens. „Guvernul a propus creșteri de salarii de 10% începând cu data de 1…

  • Plata despăgubirilor pentru imobilele supuse procedurii de expropriere

    Declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele private situate pe amplasamentul suplimentar al autostrăzii Sebeş-Turda lotul 4, precum şi fondurile necesare plăţii despăgubirilor a fost aprobată de Guvern. Astfel a fost aprobată suma de 779.000 de lei pentru plata despăgubirilor pentru 771 de imobilele proprietate privată care urmează să fie supuse procedurii de expropriere, cu o suprafaţă…

  • Guvernul a aprobat Strategia Naţională pentru Competitivitate 2015-2020

    Guvernul României a aprobat Strategia Naţională pentru Competitivitate 2015-2020, document elaborat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului în urma consultărilor cu mediul privat şi cu ministerele de linie, strategie ce are în vedere corelarea intervenţiilor dedicate competitivităţii, având în vedere domeniile naţionale de excelenţă. Obiectivele principale ale Strategiei Naţionale pentru Competitivitate 2015-2020 sunt: – reducerea…