Categorie: Propuneri legislative

  • Din 2016 ar putea fi introdus un nou tip de impozit forfetar

    Proiectul de lege aflat pe ordinea de zi a senatorilor prevede introducerea, în legislaţia fiscală românească, din 2016, unui nou tip de impozit forfetar. Astfel impozitul forfetar ar urma să se aplice pentru hotelurile, barurile şi restaurantele cu o cifră de afaceri anuală netă de până la 5 milioane de euro şi un număr mediu anual de salariaţi mai mic…

  • Prevedere legislativă privind ordinea de plată a obligațiilor fiscale

    Potrivit noului Cod de Procedură Fiscală, începând cu anul 2016, contribuabilii nu vor mai putea plăti taxe și impozite locale dacă au amenzi neachitate, fie că este vorba de amenzile primite de șoferi în trafic sau pentru tulburarea ordinii publice. Astfel orice ban virat primăriilor va acoperi mai întâi eventualele amenzi şi abia apoi impozitele…

  • Reducerea preţurilor la factura finală la electricitate

    Potrivit experţilor din domeniul energetic, începând cu anul 2016 facturile la energia electrică ar putea să scadă şi mai mult dacă Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi alte instituţii ar modifica legislaţia actuală care a impus monopolul pe zona distribuţiei. Principala modificare adusă de ANRE este reducerea tarifelor de distribuţie cu o…

  • Ministerul Culturii cere majorarea taxei obţinute din jocurile de noroc

    Taxele pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a autorizaţiei de exploatare a acestora, precum şi din taxa de acces, alocate Ministerului Culturii, ar urma să crească de la 1% la 5%. Proiectul de ordonanță pentru modificarea O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc prevede ca din cei 5%…

  • Angajaţii din domeniul inovării şi cercetării aplicate ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe venit

    Potrivit unei iniţiative legislative, care modifică Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, angajaţii „care activează în domeniul inovării şi cercetării aplicate” ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe venit. Astfel, contribuabilii care vor beneficia de prevederile proiectului de lege trebuie să îndeplinească condiţiile legale de cercetător sau cadru didactic universitar, putând fi angajaţi în institute…

  • Închisoare pentru lucrări nefinalizate

    După ce autostrada Sibiu – Orăştie a fost făcută la repezeală pentru a fi inagurată de Ponta în campania electorală, ceea ce a dus la avarii grave în mai puţin de un an, în Parlament se pregăteşte un proiect de lege care i-ar putea trimite după gratii pe aleşii care se grăbesc să taie panglici…

  • Proiectul privind creşterea salariului minim de la 1 mai 2016, avizat de Consiliul Economic şi Social

    La 29 decembrie 2015 Consiliul Economic şi Social s-a întrunit în şedinţă pentru a aviza proiectul de hotărâre ce prevede creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând de la 1 mai 2016, precum şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim şi de inflaţie, propunere cu care sindicatele sunt de acord. Potrivit…

  • Noi modificări a normelor de implementare a Programului „Prima casă”

    Ministerul Finanţelor Publice a dat publicării proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a Programului „Prima casă”. Programul Prima casă a fost implementat la nivelul anului 2009, într-un context în care fluxurile specifice tranzacţiilor pe piaţa imobiliară erau blocate deoarece persoanele fizice se confruntau cu dificultăţi în…

  • Plafon suplimentar de garanţii în cadrul programului Prima Casă

    Proiectul de Hotărâre de Guvern, publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), prevede alocarea, de către Guvern, a unui plafon suplimentar de garanţii în cadrul programului Prima Casă de 1,3 miliarde de lei, la care se adaugă 200 de milioane de lei din sumele eliberate ca urmare a rambursărilor creditelor în derulare, astfel încât plafonul total ajunge la 1,5…

  • Modificări la măsurile de taxare inversă la TVA

    Ministerul Finanţelor Publice informează că taxarea inversă li se aplică furnizorilor de telefoane mobile pentru facturi de minim 22.500 de lei, exclusiv TVA, cu condiţia obligatorie ca furnizorul şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA. Camera Deputaţilor a adoptat şi a trimis spre promulgare proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a…