Categorie: Munca. Asigurari sociale. Pensii
-
Guvernul a adoptat majorarea punctului de pensie!
Conform unui comunicat al Guvernului, acesta a adoptat OUG privind unele măsuri de protecție socială în domeniul pensiilor din sistemul public, pentru anul 2022. Începând cu 1 ianuarie 2022, punctul de pensie va fi majorat cu 10%, iar indemnizaţia socială pentru pensionari cu 25%, potrivit Ordonanţei de Urgenţă adoptate de Guvern.
-
De sărbători ne vom bucura de măsuri de relaxare!
În Monitorul Oficial nr. 1166/2021 a fost publicată Hotărârea nr. 1242/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.
-
Clasificarea Ocupaţiilor din România va fi actualizată
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale a emis două ordine prin care se actualizează Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) şi se simplifică procedura de actualizare periodică la cererea utilizatorilor, ce urmează a fi transmise la preşedintele Institutului Naţional de Statistică în vederea semnării.
-
Oficial! Pensionarii vor putea solicita pe email cuponul de pensie
Pensionarii vor putea solicita pe email cuponul de pensie. În Monitorul Oficial nr. 1085/2021 a fost publicată Legea nr. 270/2021 pentru completarea art. 109 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
-
Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă vor putea fi formulate în termen de 45 de zile calendaristice!
Codul muncii a fost recent modificat de Legea nr. 269/2021 pentru modificarea Legii dialogului social nr. 62/2011 şi a Legii nr. 53/2003 – Codul muncii.
-
Tichetele de masă acordate în cazul vaccinării pot fi ridicate în termen de şase luni de la imunizare!
Persoanele care se vaccinează împotriva COVID – 19 cu schema completă de vaccinare între data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 19/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, cu…
-
Avem un nou model al contractului de internship!
Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 2.004/2018 privind aprobarea modelelor – cadru ale certificatului şi contractului de internship, precum şi al cererii pentru solicitarea primei de promovare a angajării a fost recent completat de Ordinul nr. 790/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 1045/2021.
-
Ziua liberă plătită acordată salariaţilor trebuie să coincidă cu ziua vacinării?
În ultima perioadă tot mai mulţi au ales să se vaccineze iar în rândurile salariaţilor s-a pus întrebarea dacă pot beneficia de ziua liberă plătită în altă zi care nu coincide cu ziua vaccinării.
-
Modelele documentelor pentru şomajul tehnic suportat de stat au fost aprobate!
În Monitorul Oficial nr. 1001/2021 a fost publicat Ordinul nr. 947/2021 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică…
-
Ce procedură trebuie să urmeze angajatorii pentru decontarea sumelor privind plata indemnizaţiei acordată părinţilor?
Ordinul nr. 391/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 972/2021, aprobă Procedura de decontare a sumelor pentru plata indemnizaţiei pentru fiecare zi liberă acordată în condiţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS – CoV –…