Categorie: Munca. Asigurari sociale. Pensii
-
Se reia discuţia privind asigurarea unor salarii minime echitabile pentru toţi lucrătorii din UE
Comisia Europeană a lansat a doua etapă a consultării cu sindicatele şi cu organizaţiile patronale europene cu privire la asigurarea unor salarii minime echitabile pentru toţi lucrătorii din UE.
-
Noi facilităţi pentru angajaţi şi angajatori!
În perioada stării de urgenţă şi de alertă au fost adoptate măsuri în acord cu evoluţiile înregistrate pe piaţa muncii astfel încât impactul negativ asupra acesteia să fie cât mai redus însă aplicabilitatea acestora se finalizează la data de 31 mai 2020.
-
Certificatele de concediu medical se pot transmite şi prin email!
Certificatele de concediu medical eliberate începând cu data de 15 mai 2020 se pot transmite de către medicii curanţi către persoanele asigurate şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. Ordinul 543/2020 prevede modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale…
-
Documentele necesare pentru obținerea șomajului tehnic vor fi transmise prin Registratura electronică
Documentele necesare pentru obținerea șomajului tehnic, vor fi transmise, începând de vineri, 1 mai 2020, prin Registratura electronică pusă la dispoziție de Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, https://aici.gov.ro/home. Transmiterea documentelor prin Registratura electronică va asigura procesarea mai rapidă a documentelor, o evidență mai bună a actelor transmise și va facilita accesul la formularele…
-
Modelul declaraţiei privind acordarea unor zile libere părinţilor în cazul închiderii şcolilor a fost actualizat!
În Monitorul Oficial nr. 351/2020 a fost publicat Ordinul nr. 389/2020 pentru modificarea anexei la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr. 346/2020 privind aprobarea modelului declaraţiei pe propria răspundere prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor…
-
Avem o procedură de acordare a concediilor medicale simplificată
Ţinând cont de necesitatea simplificării procedurii de acordare a certificatelor de concediu medical pentru situaţiile în care asiguraţii beneficiază de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav dacă însoţesc copilul la tratament pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene a fost adoptată OUG 49/2020.
-
Ce noutăţi aduce Decretul pentru prelungirea stării de urgenţă?
Având în vedere că de la momentul instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României prin Decretul nr. 195/2020, atât numărul de îmbolnăviri înregistrate, cât şi numărul de decese provocate de coronavirusul SARS – CoV – 2 au înregistrat curbe ascendente Preşedintele a prelungit starea de urgenţă.
-
Adeverinţa de salariat se poate transmite şi prin email!
În Monitorul Oficial nr. 300/2020, a fost publicat Ordinul nr. 442/2020 privind completarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat, aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.549/2018.
-
Unele categorii de personal vor beneficia de majorări salariale!
Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a suferit unele modificări. Se prevede că, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul din cadrul Institutului pentru studierea problemelor minorităţilor naţionale se majorează cu 100%, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din…
-
Părinţii vor beneficia de zile libere şi pe perioada vacanţelor şcolare
OUG nr. 41/2020 a modificat şi completat Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ. Aşadar se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, inclusiv pe perioada vacanţelor şcolare, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ şi a unităţilor de…