Categorie: Sanatate

  • Amenzi de peste 900.000 de lei comercianţilor de apă îmbuteliată

    Amenzi de peste 900.000 de lei au aplicat comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) comercianţilor de apă îmbuteliată. Astfel,  în cadrul unui control privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale şi a apelor de izvor, a 827 operatori economici (71 distribuitori, 679 magazine, 55 staţii de distribuţie carburanţi…

  • Medicii din spitalele de stat nu au dreptul de a primi plăţi suplimentare de la pacienţi

    Medicii angajaţi în spitalele din sistemul public de sănătate n-au voie să primească de la pacienţi plăţi suplimentare sau donaţii, conform Deciziei nr. 19/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 590 din 5 august 2015. Prin Decizia ICCJ se stabileşte că „fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o…

  • Spor de 100% în sistemul sanitar pentru zilele lucrate de sărbători

    Potrivit unui proiect a Legii salarizării, personalul medical va beneficia de câteva drepturi legate de sporul pentru gărzi, pentru desfăşurarea activităţii în trei schimburi sau pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, precum şi cel de 100% pentru activitatea din zilele de repaus sau de sărbători. Prin urmare, în unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă…

  • Impactul negativ al taxei clawback asupra evoluţiei economice şi sociale

    Actualmente în România se înregistrează cel mai mic preț din Europa la medicamente, şi suplimentar la aceasta, companiile farmaceutice sunt nevoite să plătească suprataxa €œclawback. Menţinerea taxei clawback în formă actuală are consecințe economice și sociale atât pentru populație, prin dispariția de pe piață a medicamentelor cu prețuri accesibile, cât și pentru companiile producătoare, care…

  • CNAS a activat peste 8 mil. carduri de sănătate

    Purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Mihaela Tănase, a declarat că aproximativ 8 milioane de carduri de sănătate au fost activate în sistem în două luni, fiind validate cu cardul în medie 7,8 milioane de servicii medicale lunar. „Până la această dată au fost activate în sistem 8.200.000 milioane de carduri…

  • Sistem informatic din fonduri europene pentru spitalele din judeţul Harghita

    Proiectul din fonduri europene în valoare de peste 7,3 milioane de lei, intitulat „E-sănătate, servicii medicale de calitate – sistem informatic medical la nivelul judeţului Harghita” este destinat pentru interconectarea printr-un sistem informatic a celor cinci spitale din judeţul Harghita. Prin acest sistem informatic medicii vor avea acces la datele bolnavilor din fiecare unitate medicală, inclusiv de pe…

  • Salarii mai mari pentru personalul din sănătate

    Potrivit ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, odată cu adoptarea noii legi a salarizării bugetarilor, mai mulţi angajaţi din domeniu vor putea beneficia până la finalul lui 2016 de salarii lunare triple. În cazul personalului din sănătate salariile vor creşte cu 10 procente până la sfârşitul acestui an, astfel că un rezident sau un farmacist ar putea…

  • Proiect: Suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății

    Proiectul de Hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății pe anul 2015 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătății. Schimbări preconizate se referă la suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății la titlul „Cheltuieli de personal” cu suma de 4.665 mii lei, din suma globală…

  • Cum vor fi gestionate economiile făcute de la introducerea cardului național de sănătate

    Ministrul Sănătății a anunțat că economiile care vor fi făcute în urma introducerii sistemului cardurilor naționale de sănătate vor fi alocate către cheltuielile de personal din acest domeniu. Ministrul Nicolae Bănicioiu a anunțat că în prima lună de folosire a cardului național de sănătate în sistemul medical s-a înregistrat o economie de 100 milioane de…

  • Relansarea activității Institutului Cantacuzino

    Potrivit unei Ordonanțe de Urgență aprobate de Guvern, Institutul Cantacuzino va deveni Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino”, instituţie naţională de interes strategic în domeniul cercetării şi sănătăţii publice. Astfel, Guvernul a aprobat un set de măsuri pentru protecția stării de sănătate a populației, prin care se asigură cadrul legal care să permită alocarea unor finanțări în 2015, din Fondul…